Președintele Klaus Iohannis – favorit în rândul brăilenilor!
Președintele Klaus Iohannis a obținut 42.332 voturi, din cele 127.658 valabil exprimate, urmat de Viorica Dăncilă(care probabil va intra în turul doi) și Mircea Diaconu.
În municipiul Brăila, PNL a obținut 31.34%, în timp ce Viorica Dăncilă a obținut 27.37%. Pe locul 3 s-a clasat candidatul Alianței ”Un OM”, Mircea Diaconu, care a obținut 14.17% din voturi. Candidatul Alianței USR-PLUS a obținut doar 11.29% din voturi.
La nivelul județului, Iohannis a obținut 42.332 voturi, ceea ce reprezintă 33.16%, iar Viorica Dăncilă a obținut 39712 voturi, ceea ce înseamnă 31,08%. Mircea Diaconu a obținut 15.540 voturi, ceea ce reprezintă 12.17%, iar Dan Barna a obținut 12.269 voturi, adică 9.61%.
O campanie electorală slabă, cu o prezență pe măsură
PNL a demonstrat că se poate mobiliza. Cu un nou Guvern, investit cu doar câteva zile înainte de alegeri, liberalii au arătat că Brăila nu mai este un oraș roșu. Pe plan local PNL a câștigat voturi consistente și prin vizita președintelui Klaus Iohannis, care s-a dovedit a fi un real succes.
De cealaltă parte, primarii PSD, cu gândul la alegerile locale din 2020, s-au mobilizat și au scos, atât cât s-a putut, electoratul la urne. Până la urmă nimeni nu ar trebui să neglijeze mecanismul și structurile care se află în spatele Partidului Social Democrat, în special într-o luptă în care nici măcar ei nu și-au susținut 100% candidatul.
Mircea Diaconu a obținut un scor neașteptat în Brăila. Cu o prezență mai mare decât cea de la alegerile europarlamentare, ProRomânia și ALDE au reușit să-și claseze candidatul pe o poziție respectabilă.
Dezamăgirea vine din partea Alianței USR+ care, la Brăila, pare să scadă dramatic. Dacă în municipiu Dan Barna a reușit să treacă de 10%, în județ mobilizarea partidelor a lăsat de dorit, fapt dovedit și la urne.