Analiza alegerilor prezidențiale, la Brăila! Cine sunt câștigătorii și ce partid ar trebui reformat
PNL a câștigat alegerile prezidențiale la Brăila și nu doar pe un vor anti-PSD, sau anti-Dăncilă
Practic, în turul doi nu s-a dat o luptă între PSD și restul partidelor, pentru că adunate, voturile obținute de restul candidaților, din primul tur, par să se împartă aproape în mod egal.
Față de cele 45.702 voturi, înregistrate de candidații care nu au ajuns în turul doi, s-au mai adăugat încă peste 5.000 de brăileni(care nu au votat în primul tur) a căror voturi au fost validate. Astfel, față de primul tur, Iohannis a înregistrat încă 29.528 de voturi, iar Dăncilă – 21.474 voturi.
Practic, PSD a smuls de la ceilalți candidați peste 21.000 de voturi, ceea ce însemnă că lupta nu a fost între PSD și restul partidelor. Desigur că putem să luăm în calcul faptul cu unii social-democrați, dezamăgiți fiind de gafele candidatului, și-ar fi putut schimba opțiunea între cele două tururi, însă îmi vine greu să cred că aceștia ar fi pus ștampila pe Iohannis, în loc să anuleze votul.
Partidul Național Liberal a trecut mai multe teste electorale
PNL și Kalus Iohannis au câștigat, în primul rând, voturile brăilenilor. Este a treia oară, în municipiu, când electoratul, chemat la urne, alege altceva decât PSD.
Puțini știu însă că echipa PNL Brăila, condusă de Alexandru Dănăilă, a câștigat testul electoral impus de partid. Jurnalul de Brăila a mai vorbit și în trecut despre unele disensiuni apărute în organizație, însă conducerea PNL a demonstrat că poate să țină situația sub control și să fie concentrați pe câștigarea alegerilor.
În seara zilei de 24 noiembrie s-au văzut, încă o dată, diferența dintre liberali. Au fost cei care au răsuflat după o campanie care le-a stors și ultima picătură de sudoare, cei temperați – care au relizat că lupta nu este câștigată și că mai au două examene extrem de dificile anul viitor – și cei mai puțini entuziaști, dezamăgiți de faptul că jocul lor murdar nu a prins conturul pe care și-l doreau.
După o cursă incendiară, în care PNL Brăila a demonstrat că poate da jos de pe Brăila eticheta de oraș roșu, a venit și vremea ca Organizația Județeană să facă o evaluare internă și să-și consolideze, acolo unde este nevoie, structurile, pentru viitoarele alegeri.
Se cere o reformare a Partidului Social Democrat la nivel județean
Cine ar fi crezut, văzându-l pe primarul Marian Dragomir pe stradă, făcându-i campanie Vioricăi Dăncilă, că PSD va pierde alegerile în Brăila, încă o dată?
Ei bine, conducerea PSD Brăila pe asta s-a bazat: fix pe activitatea administrativă a primarului și a președintelui Consiliului Județean.
PSD Brăila ar trebui să-și facă o analiză internă, ținând cont de faptul că Organizația Municipală nu este condusă de primar, iar în momentul în care pierzi de trei ori la rând alegerile în Brăila, poate ar fi cazul să mergi liniștit acasă.
Este adevărat că PSD Brăila l-a pierdut și pe Mihai Tudose, însă din câte știu eu, organizația mai are doi parlamentari, care nu au mișcat un fir de iarbă, dar dacă-i întrebi, ei reprezintă cu mândrie interesele brăilenilor în Parlament. În plus, în campania premergătoare celui de-al doilea tur, Tudose le-a dat mână liberă simpatizaților, dar și membrilor din ProRomânia, o parte dintre aceștia fiind antrenați în campania de susținere a lui Dăncilă.
Cu toate astea, PSD a pierdut în Brăila, mai grav decât la alegerile europarlamentare. Poate ar fi cazul ca dinastia dinozaurilor să-și trăiască frumos bătrânețile mai departe și să le facă puțin mai mult loc celor capabili să reformeze Partidul Social Democrat.
Mobilizarea PSD-ului s-a produs abia în turul doi, pentru că au existat unele îndoieli cu privire la capacitatea candidatului de a trece primul examen electoral. Cu toate astea, PSD Brăila a dus o campanie exagerat de violentă, atât din punct de vedere al informațiilor false, menite să creeze o stare de incertitudine în rândul electoratului, dar și la adresa mass-mediei. A fost pentru prima dată, în Brăila, când mai mulți jurnaliști de la diferite publicații, au devenit ținta atacurilor PSD(n.r. măcar GBS ne înjura în față, dar îl vedeam la ochi o dată pe săptămână)
Ce fac USR și PLUS?
USR și PLUS, la Brăila au început să piardă voturi, membri și vizibilitate. Alianța USR PLUS s-a dovedit a fi o scânteie care se aprinde repede și se stinge cu aceeași viteză. Dintr-o alternativă care avea să schimbe viitorul României, cu mesaje care au atras electoratul care nu ieșea la vot, la Brăila cel puțin, cei din conducerea Alianței au demonstrat că nu pot face față examenelor electorale.
Mai mult, pierderea alegerilor din primul tur a avut un impact puternic asupra Alianței, la Brăila fiind o stare de tensiune continuă între USR și PLUS, iar ”rufele” s-au spălat la vedere, pe rețelele de socializare.