Vasile Varga: ”Podul peste Dunăre este prea important ca să devină subiect de dispută politică”
Lucrările la podul peste Dunăre vor înainta în 2020 conform graficului stabilit prin contract, iar Guvernul Orban va asigura finanțarea necesară acestui proiect, una dintre cele mai mari investiții în infrastructură din ultimii 30 de ani, dă asigurări Vasile Varga, deputat PNL de Brăila.
”Zvonurile apărute în ultima vreme, cum că s-ar fi alocat prea puțini bani, sunt false. Sunt bani pentru Podul peste Dunăre, important este să se lucreze, pentru că Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin intermediul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), va deconta toate facturile constructorului. Brăilenii să aibă încredere, să stea liniștiți și să nu aplece urechea la această manipulare, la acest fake-news lansat pe piață de adversarii politici ai PNL. Podul peste Dunăre este prea important ca să devină subiect de dispută politică”, a declarat deputatul Vasile Varga.
Poziția parlamentarului brăilean este susținută de Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, care spune că există finanțare prevăzută prin Legea Bugetului pentru 2020, dar există și posibilitatea transferului de sume de la un capitol bugetar la altul sau de la un obiectiv la altul.
”Cei care susțin că nu sunt bani pentru Podul peste Dunăre și pentru alte proiecte sunt ori mincinoși, ori ticăloși, ori, sigur, PSD-iști. Alocarea din Legea Bugetului către Ministerul Transporturilor este de 12,1 miliarde de lei, în condițiile în care, în 2018, s-au cheltuit 8,1 miliarde de lei, iar în 2019, 7,5 miliarde de lei. Este evident că bugetul nostru este mai mare decât execuția din anii guvernării PSD! Banii vin din bugetul de stat, iar 6,4 miliarde de lei sunt fonduri europene. Haideți să ne gândim că, în 2019, abia s-au cheltuit 4,1 miliarde de lei bani europeni. Este evident că există bani, ministerul, în acest moment, nu are nicio datorie la niciun antreprenor. Așteptăm să decontăm facturi, pentru lucrările efectuate. Da, s-au alocat 97 milioane de lei pentru pod. Dar îmi doresc ca ei să fie cheltuiți integral și vă asigur că avem fonduri pentru a plăti toate lucrările executate, indiferent de volumul acestora. Dacă la Podul peste Dunăre va exista progres fizic în investiție, vom plăti toate facturile care ne sunt aduse. Vom răspunde tuturor solicitărilor de decontare, indiferent de ce bani au fost alocați inițial în buget. Podul peste Dunăre de la Brăila se face! Există bani pentru el și este una dintre prioritățile noastre”, a explicat Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.