Chiriac: ”UAT-urile trebuie să înființeze o structură de specialitate pentru a putea emite certificate de urbanism și autorizații de construire!”

Chiriac: ”UAT-urile trebuie să înființeze o structură de specialitate pentru a putea emite certificate de urbanism și autorizații de construire!”

 

 

Președintele Consiliului Județean a dorit să clarifice astăzi situația certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire. Consiliul Județean a trimis și un comunicat de presă prin care să aducă la cunoștința primarilor care sunt pașii de urmat.

 

 

Comunicat de presă

Ca urmare a afirmațiilor domnilor deputați Vasile Varga și Florin Roman cu privire la interpretarea dată de Aparatul de Specialitate al Consiliului Județean Brăila modificărilor legislative privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, facem următoarele precizări prezentând textul de lege:

Conform ART. 10 alin. (1) din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 50/1991 si ART. 5^1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, UAT-urile trebuie să înființeze structură de specialitate pentru a putea emite certificate de urbanism și autorizații de construire.

“ART. 10 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificarile și completările ulterioare

          (1) În conformitate cu prevederile art. 5^1 alin. (1) din Lege, în vederea asigurării nivelului de competenţă tehnică   necesar   pentru   emiterea   în   condiţiile legii a certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor   de construire/desfiinţare, autorităţile administraţiei publice competente iau măsurile organizatorice  necesare pentru constituirea în cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean/primarului/primarului general al municipiului Bucureşti şi funcţionarea potrivit prevederilor legale aplicabile a structurii de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi autorizării executării lucrărilor de construcţii, condusă de arhitectul-şef   şi  având   în  componenţă  personal   cu   pregătire în   domeniile   urbanismului,  arhitecturii   şi construcţiilor. 

“ART. 5^1 Legea 50/1991

(1)  În vederea asigurării nivelului de competenţă tehnică necesar pentru emiterea în condiţiile legii a certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire, autorităţile administraţiei publice competente iau măsurile   organizatorice   necesare   pentru   constituirea   în   cadrul   aparatului   de   specialitate   al   consiliului judeţean/al   primarului/primarului   general   al   municipiului   Bucureşti   şi   pentru   funcţionarea   potrivit prevederilor legale aplicabile a structurii de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi executării lucrărilor de construcţii, condusă de arhitectul-şef şi având în componenţă personal cu pregătire adecvată în domeniile urbanismului, arhitecturii şi construcţiilor.”

Dacă UAT-urile nu au înființat structură de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și executării lucrărilor de construcții, conform ART (11)  alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, primarul solicită președintelui Consiliului Județean  încheierea unei convenții pentru emiterea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire de către președintele Consiliului Județean.

“ART. 11 Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare

(2)  Structurile de specialitate constituite în cadrul aparatului propriu al consiliilor  judeţene  acordă  asistenţă tehnică de specialitate primarilor unităţilor administrativ-teritoriale care nu au constituite încă structuri de specialitate   potrivit   Legii   sau   nu   au   niciun   angajat   funcţionar   public cu pregătire  de  specialitate corespunzătoare  în domeniile amenajării  teritoriului, urbanismului  şi autorizării  executării lucrărilor de construcţii, în structurile de specialitate organizate conform Legii, pe bază de convenţie încheiată  între  primari şi preşedintele Consiliului Judeţean, pentru emiterea certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire/desfiinţare   de   către   preşedintele   Consiliului   Judeţean,   la   solicitarea   primarilor   unităţilor administrativ-teritoriale interesate, pe termen limitat, până la organizarea structurilor proprii de specialitate conform Legii.”

Până la aceste modificări ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, UAT-urile transmiteau documentațiile către structura de specialitate a Consiliului Județean Brăila spre analiză și avizare, iar ulterior UAT-urile emiteau certificatele de urbanism și autorizațiile de construire. Tot acest mecanism era explicat în ART. 23 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 care, conform Ordinului nr. 3454/31.12.2019 A FOST ABROGAT.

“ART.  23 din Normele  metodologice de  aplicare a  Legii nr.50/1991 privind  autorizarea  executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare a fost  abrogat și avea următorul conținut:   

(1) În situaţia în care în cadrul primăriilor comunelor şi oraşelor, precum şi, după caz, ale municipiilor, nu sunt constituite structuri de specialitate proprii potrivit legii, avizul structurii de specialitate din cadrul consiliului judeţean este obligatoriu în situaţiile în care emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de  construire/desfiinţare este de competenţa primarilor de comune şi oraşe, precum şi, după caz, a primarilor de municipii, pentru  toate  categoriile  de construcţii, altele  decât locuinţele şi anexele  gospodăreşti alea cestora.  

 (2) Cererea de emitere a avizului structurii de specialitate din cadrul consiliului judeţean se înaintează de primar, împreună cu proiectul   (propunerea) de certificate de urbanism sau de autorizaţie de construire/desfiinţare,  după  caz,  redactată  de persoana  cu  responsabilitate  în  domeniul urbanismului  şi amenajării teritoriului din cadrul primăriei, în termen de maximum 5 zile de la data înregistrării cererii solicitantului,   utilizând   «Formularul-model   F.4 –  CERERE   pentru   emiterea   AVIZULUI   structurii   de specialitate a Consiliului Judeţean pentru emiterea certificatului de urbanism»    

(3) Arhitectul-şef al judeţului, în calitate de şef al structurii (compartimentului) de specialitate, emite avizul structurii de specialitate după cum urmează:   

  1. a) pentru certificatele de urbanism în termen de maximum 10 zile de la data primirii solicitării;
  2. b) pentru autorizaţiile de construire/desfiinţare, în termen de maximum 15 zile.

(4) Pentru emiterea avizului structurii de specialitate, se utilizează «Formularul-model F.10 – AVIZUL structurii de specialitate a Consiliului Judeţean pentru emiterea autorizaţiei de  construire/desfiinţare» pe care se aplică ştampila consiliului judeţean individualizată pentru funcţia de arhitect-şef.”

Fiind abrogat articolul de mai sus, UAT-urile nu mai pot lucra în colaborare cu Consiliul Județean, certificatele de urbanism și autorizațiile de construire  se emit fie de către UAT-uri (dacă au înființată structură de specialitate),  fie de Consiliul Județean, conform articolelor menționate mai sus.

Până la ultimele modificări ale legii, era suficient un responsabil cu urbanismul (funcționar public în cadrul UAT) care nu necesita pregătire de specialitate iar documentațiile se transmiteau la structura de specialitate a Consiliului Județean care, după ce analiza și aviza documentația, UAT-ul respectiv putea să emită certificat de urbanism și autorizație de construire.  Totodată,  nu exista  explicația clară a componenței structurii de specialitate. În urma modificărilor aduse legii, este explicată clar componența obligatorie a structurii de specialitate și anume: architect șef, urbanist și constructor .

Referitor la comisia de acord unic despre care au scris cei doi domni deputați, precizăm faptul că în discuția cu primarii, nu s-a făcut referire la aceasta,  deoarece sunt în derulare măsurile de organizare a comisiei în termenul legal”.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry