Deputat Emilia Meiroșu: ”VOTEZ moțiunea de cenzură și sper ca România să aibă un Guvern format din oameni responsabili!”

Deputat Emilia Meiroșu: ”VOTEZ moțiunea de cenzură și sper ca România să aibă un Guvern format din oameni responsabili!”

 

 

Deputatul Emilia Meiroșu a făcut declarații înaintea votului moțiunii de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban. Meiroșu a argumentat motivele pentru care va vota această moțiune.

Am votat acest guvern pe 4 noiembrie 2019 cu speranța ca România va evita o criză profundă. Mi-am asumat toate consecințele, având convingerea că România trebuie guvernată responsabil si mulți oameni care așteptau rectificarea bugetară in educatie si sănătate aveau nevoie de un sfârșit de an bun. Am asteptat cu toții un buget corect, un buget dezbătut, un buget care să scoată țara din impas. Degeaba! Avem buget asumat de unii, fara dezbatere, fara dialog! Mi-am dorit demararea de urgență a unor proiecte din fonduri europene. Guvernul acesta nu numai că a diminuat finanțarea celor care primiseră abrobarea, dar la unele a si renuntat ca și când țara asta nu mai are nevoie de infrastructură, de autostrăzi sau de spitale noi si dotate!

Am cerut pentru Brăila continuarea finanțării corecte a celui mai mare proiect din România si deschiderea celorlalte proiecte de infrastructură conexe! Totul din bani europeni! Nimic nu se regăsește în buget!”,  a declarat deputatul Emilia Meiroșu.

Parlamentarul nu se oprește aici, Meiroșu consideră că actualul Guvern a dezamăgit întreaga populație care a susținut și aplaudat plecarea Guvernului Dăncilă.

E suficient ce am văzut în aceste 3 luni! Minciună vehementă, decizii generate de interese financiare, un ministru care se luptă să dea afară din serviciu o liftiera, probabil angajată cu salariu minim, dar care angajează pe de altă parte, alți 1000 de funcționari, un alt ministru care dă ușa de perete și sperie copiii si o învățătoare dintr-un sat al României (la fel ca orice sat). De asemenea am văzut un ministru de finanțe care doar prin declarații publice a aruncat în aer cursul valutar (deși nu asta asteptam prin instalarea unui nou guvern), un ministru care s-a împrumutat 40 de miliarde la dobânzi mari. Am văzut sfidare, fără precedent față de democrație: toate legile fundamentale al țării trec prin asumare, fără dialog, fara dezbatere, dorind să inducă oamenilor ideea ca parlamentul e de prisos. Este cea mai gravă idee avansată.

A fost votată dublarea alocațiilor copiilor si guvernul, parcă în bătaie de joc, a prorogat termenul prin ordonanță de urgență.

Am asistat la o joacă “de a vă dăm sau nu vă dăm” cu profesorii și pensionarii lasându-i doar cu promisiuni.

Dar cea mai mare “inginerie financiară” este ordonanța de urgență prin care se vor scurge sume mari de bani din bugetul sănătății către asistența medicală privată alimentând astfel bugetele personale ale membrilor de patid și astfel vom plăti diferite sume pentru servicii medicale garantate gratuit de Constituție.

Aceasta ordonanta duce in colaps sistemul de sănătate publică din România. Si așa nu erau suficienți bani, de acum vor fi si mai putini! Riscurile sunt închiderea unor spitale, diminuarea unor salarii ale personalului medical și scăderea accesului pacienților la servicii medicale care nu au bani de privat”, mai spune deputatul.

Emilia Meiroșu este unul dintre deputații care au votat moțiunea și împotriva Guvernului Dăncilă, lucru care a dus la ruptura dintre dintre organizația ProRomânia Brăila și Victor Ponta.

Guvernul PNL trebuie sancționat mâine in Parlament si de cetățeni prin vot! VOTEZ moțiunea de cenzură si sper ca România să aibă un guvern format din oameni responsabili, nu datori diverselor grupuri de interese!”, a adăugat deputatul Emilia Meiroșu.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry