Ceremonialul militar de predare-primire a comenzii inspectoratului și a Drapelului de luptă al unității! Un nou șef la ISU Brăila!

Ieri, 26 iunie 2025, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila, începând cu ora 11.00, a avut loc ceremonialul militar de predare-primire a comenzii inspectoratului și a Drapelului de luptă al unității, ca urmare a trecerii în rezervă, cu drept la pensie, a domnului colonel Ion Cristian, cel care a condus unitatea timp de 13 ani și domnul locotenent colonel Movileanu Daniel Sebastian, care a fost împuternicit inspector șef.


Festivitatea s-a desfășurat în prezența domnului general Dan-Paul Iamandi, Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a oficialităților locale,  a reprezentanților structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și a efectivelor de pompieri din unitate.

”Timp de peste trei decenii, ați slujit cu devotament, onoare și profesionalism instituția noastră, contribuind esențial la consolidarea capacității operaționale și la creșterea prestigiului acestei nobile și frumoase Arme, în rândul celor în slujba cărora suntem zi de zi, cetățenii. Sub comanda dumneavoastră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al județului Brăila a cunoscut o dezvoltare continuă, remarcându-se prin intervenții eficiente, o cultură organizațională sănătoasă și o relație solidă cu întreaga comunitate brăileană” a subliniat, printre altele, Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, domnul general Dan-Paul Iamandi.

Domnul colonel Ion Cristian a absolvit al Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București în anul 1999, ocupând funcții de execuție și comandă la Brigada de Pompieri „Dobrogea” Constanța ca și comandant de subunitate, iar din 2001 și-a desfășurat activitatea în cadrul compartimentelor de prevenire, informare și relații publice, Centrul operațional sau prim-adjunct al inspectorului șef la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al județului Brăila.

În decembrie 2012, a preluat comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al județului Brăila de la domnul colonel Silvi Florin, în cadrul festiv pe platoul din fața Instituției Prefectului – Județul Brăila, festivitate la care au fost prezenți reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai autorităților publice locale.

Pe linie de pregătire profesională  a participat și absolvit la cursuri postuniversitare și de masterat în domeniul situațiilor de urgență și de management la dezastre.

La trecerea în rezervă, cu drept de pensie, colonelul Ion Cristian are o vechime în structurile militare de peste 30 de ani și 13 ani la comanda Inspectoratuluipentru Situații de Urgență ”Dunărea” al județului Brăila.

Locotenent-colonel Movileanu Daniel-Sebastian, este absolvent al Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București – promoția 2009, acesta a străbătut o carieră remarcabilă până în acest moment evidențiindu-se prin pregătirea profesională extinsă și evoluția sa în diferite funcții de execuție sau de conducere.

După absolvire, și-a început cariera ca ofițer la Detașamentul 2 de Pompieri Brăila – Garda de intervenție Făurei, după care la Serviciul Resurse Umane – Compartimentul Prevenirea Riscurilor Profesionale și Protecția Lucrătorilor, locțiitor al comandantului de detașament și ulterior comandant al Detașamentul 2 de Pompieri Brăila.

În perioada 01.08.2023 – 16.06.2024 a ocupat funcția de Locțiitor comandant detașament, respectiv cea de comandant al Detașamentului de Pompieri Galați.

În perioada 17.06.2024 – 16.06.2025 a fost împuternicit Prim-adjunct al inspectorului șef la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Dunărea” al județului Brăila.

Începând cu data de 20.06.2025 este Împuternicit Inspector șef la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Dunărea” al județului Brăila.

Activitatea pe care a desfășurat-o s-a bazat pe dezvoltare profesională și participare la misiuni specifice unității, manifestând permanent dorința de inițiativă în muncă, implicare în proiectele unității din care face parte, toate acestea având un impact semnificativ în dezvoltarea modului de lucru/intervenție și îmbunătățirea condițiilor de lucru ale personalului din subordine, în scopul promovării și consolidării unei imagini favorabile instituției noastre.

Totodată, ofițerul și-a concentrat întotdeauna activitatea pe gestionarea eficientă a situațiilor de urgență, în vederea salvării vieții și bunurilor materiale ale cetățenilor, participând la toate intervențiile deosebite ale unității în calitate de comandant al intervenției.

Pe lângă evoluția în cadrul unității, ofițerul și-a consolidat permanent pregătirea profesională prin parcurgerea unor cursuri de specializare, cum ar fi: master în domeniul situațiilor de urgență, curs de specializare în cercetarea și stabilirea cauzelor de incendiu, cursul de specializare a personalului operativ, cursul de perfecționare ,,Managementul Situațiilor de Urgență”, curs de pregătire privind identificarea, evaluarea și diminuarea pericolelor de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase – SEVESO Basic, curs de coordonarea și conducerea integrată a acțiunii operative.

Maniera de abordare a problemelor de serviciu, profesionalismul, sociabilitatea, modul de relaţionare în cadrul grupului de muncă, îndeplinirea la un nivel maxim a activităţilor cu grad ridicat de complexitate şi risc precum şi aportul direct asupra dezvoltării instituţionale, l-au recomandat pe domnul locotenent-colonel Movileanu Daniel-Sebastian pentru împuternicirea pe funcția de inspector șef al ISU „Dunărea” al județului Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry