Atenție ȘOFERI! Polițiștii vin cu recomandări pentru următoarele zile!
În cazul intrării în vigoare a avertizărilor de cod portocaliu ori cod roşu de viscol, ninsori abundente şi/sau polei, se va dispune închiderea imediată a circulaţiei, cu instalarea mijloacelor de semnalizare corespunzătoare.
Astfel, polițiștii brăileni le recomandă șoferilor:
Informați-vă permanent asupra condițiilor meteorologice şi evoluția acestora, transmise de autoritățile centrale şi locale, respectiv de mass-media;
Evitați orice călătorie dacă nu este absolut necesară;
În cazul în care rebuie neapărat să plecaţi cu maşina, înainte de a porni la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor!
Folosiţi drumurile principale; evitaţi-le pe cele secundare, considerate scurtături;
Folosiţi corespunzător atât sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei;
Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemena, operatorii de transport ce deţin autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, au obligaţia legală de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele şi pe drumurile stabilite.
Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic! Circulaţi cu viteză redusă atât în localităţi, cât şi în afara lor;
Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!