Naveta pentru o zi! Parlamentarii brăileni trebuie să răspundă la provocarea Consiliului Județean al Elevilor!
Consiliul Județean al Elevilor organizează joi, 13 februarie, în orașul Ianca, o consultare cu toți parlamentarii brăileni, cu scopul de a găsi soluții cu privire la mijloacele de transport în comun, pe care elevii sunt nevoiți să le folosească.
Astfel, tinerii trag un semnal de alarmă asupra condițiilor în care autoritățile înțeleg să ofere dreptul la educație.
”Zilnic, elevii navetiști din județul Brăila sunt nevoiți să folosească mijloace de transport în comun aflate într-o stare deplorabilă, care, de cele mai multe ori, nu respectă programul de funcționare.
Din acest motiv, chemăm parlamentarii brăileni la o consultare cu reprezentanții elevilor, în cadrul căreia să identificăm obiective comune, pe care să le putem atinge prin colaborare.
Consultarea va avea loc joi, 13 februarie în orașul Ianca, aflat la o distanță de 45 de kilometri de municipiul Brăila.
Pentru a avea o perspectivă mai largă asupra situației navetei elevilor, provocăm parlamentarii brăileni ce vor fi prezenți la consultare să folosească mijloace de transport în comun pentru a ajunge la întâlnire”, se arată în postarea Consiliului Județean al Elevilor.
Anunțul a fost făcut pe Facebook și au fost etichetați toți parlamentarii brăileni: Ion Rotaru – senator PSD, Mihai Ruse – senator ALDE, Emilia Meiroșu – deputat PSD, Antoneta Ioniță – deputat PNL, Vasile Varga – deputat PNL, Mircea Florin – deputat PSD și Niță Nicu – deputat PSD.