“E timpul să nu mai dăm și noi ceva!” | Lupta anticorupție ajunge la Brăila. DGA le-a explicat viitorilor șoferi cum să semnaleze mita

Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brăila au desfășurat, în data de 21 august 2025, două activități de educație pentru promovarea integrității în contextul Campaniei naționale de prevenire a corupției “E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”, atât cu beneficiarii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Brăila, cât și cu candidații la examenul de dobândire a permisului de conducere, proba practică și instructorii acestora.

Cu această ocazie, au fost prezentate aspecte privind contextul Campaniei naționale de prevenire a corupției, competențele legale ale DGA, infracțiunile de corupție prevăzute de Codul penal, modalitățile de sesizare a faptelor de corupție, inclusiv prin intermediul serviciului Call-center anticorupție 0800.806.806, la care cetățenii pot sesiza infracțiunile de corupție de care iau cunoștință, precum și rolul cetățenilor în a manifesta un comportament integru.

Activitățile au avut ca scop promovarea unui comportament integru în rândul cetățenilor, prin conștientizarea costurilor și consecințelor implicării în fapte de corupție și a modalității de semnalare a acestora. De asemenea, persoanele care au participat la activitate au fost încurajate să semnaleze faptele de corupție.

La activități au participat peste 200 de cetățeni, ocazie cu care le-au fost distribuite materiale promoționale cu mesajul “E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”, prin intermediul cărora a fost popularizat Call-center-ul anticorupţie – 0800.806.806, apelabil gratuit din orice rețea fixă sau mobilă.

La nivelul județului Brăila, DGA este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila, al cărui sediu se află pe strada Ana Aslan, nr. 39, din mun. Brăila.

Cetăţenii judeţului care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupţie pot face acest lucru printr-o sesizare la Call-center anticorupție 0800.806.806, prin  e-mail la adresa brăila.dga@mai.gov.ro , la telefon/fax 0239.613.634 sau direct la sediul structurii județene.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.