Revenirea colonelului Iulian Albăceanu la conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, chiar și în contextul menținerii calității de inculpat într-un dosar DNA, ridică semne de întrebare grave nu doar la nivel instituțional, ci și în oglinda percepției publice. Deși revocarea controlului judiciar îi redă dreptul legal de a-și exercita funcția, absența unui gest de demisie de onoare în fața unor acuzații atât de serioase – care vizează incompatibilități și interese comerciale oculte pe parcursul anilor 2021-2025 – reprezintă o sfidare directă a standardelor de integritate pe care orice cadru militar ar trebui să le onoreze.
Cazul Albăceanu: O lege, două măsuri
În esență, situația colonelului Albăceanu ilustrează o tensiune periculoasă între litera legii și spiritul ei. Legal, ofițerul poate reveni la birou. Moral și etic însă, prezența sa la șefia unei instituții de ordine publică, având pe umeri povara unor acuzații de implicare în afaceri private – de la recrutarea de forță de muncă asiatică și contracte de lucrări, până la achiziționarea unui avion și demersuri pentru dezvoltări imobiliare – subminează principiul fundamental al imparțialității și al serviciului public dedicat exclusiv statului.
Cadrul militar este obligat să își pună toate resursele și energia în slujba cetățenilor, nu în cea a obținerii de foloase materiale necuvenite prin interpuși. Faptul că acuzațiile DNA descriu o activitate comercială amplă și diversificată, incompatibilă cu statutul activ, sugerează că atenția ofițerului ar fi fost divizată constant între datorie și business.
Impactul asupra cetățenilor: Eroziunea încrederii
Consecințele refuzului de a face un pas înapoi sunt resimțite cel mai acut în rândul cetățenilor din Brăila. Jandarmeria, ca forță vizibilă de menținere a ordinii, depinde de încrederea publică pentru a-și îndeplini misiunea. Când liderul acestei instituții este simultan un inculpat acuzat de fapte care pun sub semnul întrebării integritatea sa, mesajul transmis este unul profund dăunător.
Pentru cetățeanul obișnuit, refuzul demisiei, chiar și temporare sau onorifice, arată o lipsă de respect față de justiție și de instituția pe care o conduce. Se creează senzația că, în România, unii sunt “mai egali” în fața legii, putând rămâne în funcții înalte chiar și sub investigație penală.
Cum poate un inspectorat condus de un ofițer aflat sub urmărire penală să acționeze eficient și convingător în cazuri de corupție sau nereguli, când propria sa integritate este subiectul unui dosar DNA?
Onoarea, Mai Presus de Funcție
Demisia de onoare nu este o recunoaștere a vinovăției, ci un gest de protejare a instituției în fața riscului reputațional. În culturile profesionale solide, un lider face un pas în lateral nu pentru că e neapărat vinovat, ci pentru a permite justiției să își urmeze cursul fără a arunca o umbră asupra instituției pe care o reprezintă.
Colonelul Albăceanu, prin alegerea de a se crampona de funcție, pune în fața cetățenilor din Brăila interesele personale deasupra interesului instituțional. Decizia sa, deși poate fi legală, este o lovitură dată onoarei uniforme și erodează acea fundație fragilă, dar vitală, pe care se construiește respectul dintre jandarmerie și comunitate. Procesul său este abia la început, dar încrederea cetățenilor în instituție riscă să fie pierdută iremediabil, mult înainte ca o hotărâre judecătorească finală să fie pronunțată.
