Tudose, prima reacție după numirea lui Cîțu: ”Ce coronavirus? Ce pandemii? Ia d-aici Cîțu prim-ministru!”
Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat miercuri pe Florin Cîțu să formeze un nou Guvern, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare. Reacțiile nu au întârziat să apară. Fostul premier, brăileanul Mihai Tudose a acordat un interviu pentru ȘTIRIPESURSE.RO despre decizia președintelui Klaus Iohannis.
”Propunerea presedintelui se incadreaza perfect in logica ‘Cum sa facem sa avem anticipate’. A venit cu cea mai de neacceptat propunere posibila. Eu nu cred ca in PNL era vreo propunere mai de neacceptat decat asta. E omul care cu nonșalanță îngrozitoare împrumută România, nu știm pentru ce dar el împrumută, la niște dobânzi de mai are un pic și ia de la cămătari că sunt mai omenoși, din cauză că sub înțeleapta lui conducere la Finanțe, euro atinge cote de nebănuit și se va simți în curând în buzunarele tuturor românilor. Mai mult, este același om care declara pe fondul acestei crize cu virușii, că ar trebui România să înceteze cu textele astea că educația și sănătatea sunt priorități și să se ocupe de altceva. El e omul. A lui e declarația. Deci, practic, s-a gândit dl Președinte „Pe cine să pun eu ca nu cumva să-l voteze ăștia? Îl pun pe Cîțu”. Haideți, chiar e o glumă.
Eu apreciez faptul că și PNL și Președinția au înțeles foarte bine decizia Curții Constituționale care a spus că ‘Trebuie măcar să mimați faptul că vreți. Nu mai spuneți chiar că nu vreți să faceți guvern’. Le-a fost frică să nu cumva să-l pună pe unul să le iasă.
În mod cert Cîțu o să fie trântit. Deci nu are cum să fie Cîțu prim-ministru, boacănă mai mare nu se poate, n-ai cum, efectiv nu ai cum. Eu mă întreb cum va arăta următoarea propunere, trebuie să fie și mai rea ca asta. Eu cred că mai rău ca ăsta n-au.
Ce coronavirus? Ce epidemii? Ce pandemii? Ia d-aici Cîțu prim-ministru. Eu am văzut azi la știri varianta dar am crezut că cineva face mișto, face glume. Mie mi s-a părut o glumă și ministru, dar hai să zicem că un prim-ministru care-l strunea putea să-l țină acasă. Acum chiar să-l pui în capul mesei?
Sau poate asta e soluția României la coronavirus. Când aude virusul ăla cine e propunere de prim-ministru, fuge. Poate Cîțu face parte din strategia noastră de apărare împotriva coronavirusului, când o auzi virusache că la noi e propus Cîțu prim-ministru, nu mai calcă în România niciodată”, a declarat europarlamentarul Mihai Tudose.
Deputatul Emilia Meiroșu, unul din ”demisionarii” de la PRO România, care a votat investitura primului guvern liberal, de anul trecut, a postat pe Facebook un mesaj prin care critica strategia PNL.
”Cand am votat guvernul PNL am vrut să evităm crizele de genul a ceea ce trăim acum: de curs valutar, economice și mai ales, de încredere în statul român. Acum pare evident că PNL nu vrea decât puterea absolută si nu e in stare să guverneze. După o bătaie de joc prin aruncarea în aer a cursului valutar, după împrumuturi la dobânzi mari si sume colosale, după ordonanță de privatizare a sistemului de sănătate, după Orban care NU voia să fie votat desi era propus, e clar, nu sunt in stare să guverneze sau urăsc poporul român atât de mult încât îl lasă la voia întâmplării chiar si in fata unei amenințări cu moartea: coronavirus! Nu voi vota guvernul condus de Câțu!”, a declarat deputatul PSD.
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, anunţă că social-democraţii vor analiza posibilitatea atacării la Curtea Constituţională a propunerii făcute de preşedintele Iohannis: Florin Cîţu – candidat pentru funcţia de prim-ministru.