Războiul declarațiilor! Pro România și PLUS împart membri la Brăila! Neagu:”Intoxicare de prost gust şi specifică politicilor dâmboviţene”

Războiul declarațiilor! Pro România și PLUS împart membri la Brăila! Neagu:”Intoxicare de prost gust şi specifică politicilor dâmboviţene”

 

 

Săptămâna trecută, conducerea locală a Pro România anunța că un număr impresionant de membri PLUS și-au depus adeziunea în partidul condus de Victor Ponta. La acea dată, coordonatorul organizației județene spunea că liderii mai multor comunități locale – Lacu Dulce, Hipodrom, Obor, Centru, Calea Galați, dar și președintele organizației de tineret, alături de liderii a trei organizații din județ, au ales să intre în Partidul Pro România.

În ultima perioadă, în urma discuțiilor purtate atât în spațiul public, cât și privat, cu brăilenii din municipiu și județ, am reușit să atragem oameni de valoare în jurul nostru, care împărtășesc doctrina și ideologiile partidului ProRomânia. Încă de la începutul acestei săptămâni, liderii celor mai importante organizații PLUS, din municipiu și județ, împreună cu președintele organizației de tineret, și-au depus adeziunea la ProRomânia.

Faptul că electoratul a înțeles că USR+ nu sunt capabili să ofere brăilenilor nicio soluție concretă de guvernare locală, iar nemulțumirea membrilor care au ales să vină alături de ProRomânia este din ce în ce mai evidentă, ne oferă legitimitatea de a lupta în continuare pentru interesele brăilenilor”, a declarat coordonatorul ProRomânia, Cosmin Răzmeriță.

De cealaltă parte, președintele PLUS spune că ar fi vorba de un singur membru, care nu a fost de acord cu alianța alături de USR, și care ar fi ales să plece la ProRomânia. Adrian Neagu a condamnat ieșirile în presă ale conducerii Pro România, la Brăila, spunând că ar fi vorba de o intoxicare a electoratului.

Înţeleg pe deplin faptul că Pro România la Brăila nu va mai avea susţinerea electoratului, aşa cum a avut-o când lider era fostul premier Mihai Tudose şi că actualii lideri ai acestei formaţiuni, nici pe departe nu se ridică la nivelul fostului membru. Deoarece actualilor lideri ai Pro România Brăila le este teamă că vor intra cu formaţiunea politică în anonimat , aceştia caută să se agaţe de orice oportunitate ca să poată ieşi în evidenţă şi să-şi atragă noi membri.

Oportunitatea li s-a oferit printr-un fost membru al PLUS Brăila, ce era coordonator al uneia dintre cele 24 de comunităţi locale de pe raza municipiului şi care nu a acceptat ca PLUS să aibă negocieri cu partenerul de Alianţă, USR Brăila, pentru realizarea listelor comune de candidați la Consiliul Local Municipal și Consilul Județean. Față de poziția avută împotriva Alianței USR PLUS, membrului în cauză i s-a comunicat faptul că nu va exista ruptură între USR şi PLUS nici la Brăila şi nici la nivel naţional. Acesta a fost motivul pentru care, un singur membru al PLUS Brăila, a ales calea să părăsească formaţiunea şi să se alăture Pro Romania, unde a găsit ,,înţelegerea” să atace filiala noastră(…)

Toată această intoxicare aruncată în mediul online şi transmisă presei, de către conducerea Pro Romania Brăila este de prost gust şi specific politicilor dâmboviţene”, spune Adrian Neagu, președinte PLUS Brăila.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry