S-au hotărât! Spitalele din Brăila vor trata doar brăilenii suspecți/confirmați cu COVID-19!

S-au hotărât! Spitalele din Brăila vor trata doar brăilenii suspecți/confirmați cu COVID-19!

 

 

Autoritățile locale, împreună cu conducerea DSP Brăila și medicii implicați, la nivel de conducere, au stabilit că deși spitalele din Brăila sunt pregătite să primească pacienți cu COVID-19, la momentul actual nu se ia în calcul o astfel de măsură, numărul persoanelor infectate fiind relativ mic.

Propunerea DSP Galați nu a fost acceptată de decidenții locali, fapt care a fost comunicat către Ministerul Sănătății.

”În urma discuțiilor pe care le-am purtat ieri, 23.03.2020, cu reprezentanții unităților spitalicești aflate în subordinea administrației publice din Brăila și a transmiterii, de către aceștia, a planurilor albe necesare gestionării actului medical în situații de criză, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brăila a înaintat către Ministerul Sănătății planul de gestionare a pandemiei COVID-19, la nivelul județului.

Astăzi, în cadrul videoconferinței organizată de Ministerul Sănătății, unde am participat alături de conducerea DSP Brăila și managerii unităților spitalicești, acest plan a fost acceptat.

Astfel, la nivelul județului Brăila se va asigura DOAR tratarea pacienților infectați cu virusul COVID-19, care prezintă și patologii asociate, DIN JUDEȚUL NOSTRU.

DSP Brăila va transmite cetățenilor întreaga procedură pe care o vor avea de urmat pentru problemele de ordin medical, dar și locațiile pe care le vor avea la dispoziție.

În ciuda opiniilor alarmiste exprimate pe acest subiect, am avut de la bun început un singur obiectiv, așa cum v-am spus: să gestionez situația cu maximă responsabilitate, în beneficiul brăilenilor!

Nu mi-am propus nicio secundă să fiu populist!”, a declarat prefectul Cătălin Boboc.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry