Dacă îţi petreci fiecare zi a vieţii tale făcând ceea ce iubeşti, eşti constrâns de situaţie să devii, în fiecare zi, mai bun! Şi ai ocazia să zâmbeşti în fiecare zi!
Eu de doi ani zâmbesc, pentru că vă am aproape, pentru că am cunoscut noi personaje, fiecare cu o poveste incredibilă, oameni frumoși care m-au susținut și care îmi vor fi, în continuare, alături.
Jurnalul de Brăila împlinește astăzi 2 ani! Au trecut 730 de zile în care am încercat să vă țin la curent cu toate evenimentele și informațiile de interes local.
Astăzi, la ceas aniversar, vreau să le mulțumesc colaboratorilor Jurnalului de Brăila: administrația publică locală – Primăria Brăila și Consiliul Județean, Prefectura Brăila, consilierilor locali și județeni, parlamentarilor și europarlamentarilor brăileni, partidelor politice și structurilor județene de apărare. Lista continuă cu fiecare instituție publică care ne-a arătat suportul în acești doi ani!
Le mulțumesc celor care au avut încredere în Jurnalul de Brăila și în potențialul acestui site, pentru a-și promova afacerile, dar și celor care s-au lăsat pe mâna noastră în ceea ce privește promovarea!
În ultimii doi ani, Jurnalul de Brăila s-a implicat în campanii umanitare, a oferit concursuri cu premii atractive cititorilor și s-a alăturat tuturor protestelor, la nivel național, împotriva cenzurii.
Dar, fără cititorii Jurnalului de Brăila, fără interacțiunile zilnice pe care le am cu brăilenii, toată munca mea ar fi în zadar! Vă mulțumesc și mă înclin! Sunteți minunați! Rămâneți sănătoși și protejați-vă în continuare!
Nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc colegilor mei din presa locală! Împreună, am dovedit că presa, chiar dacă uneori simțim că nu mai este a patra putere în stat, noi suntem și vom fi soldații care apără adevărul!
Cu dragoste și respect,
Maria-Mădălina Hârjoghi