Medicii de familie primesc gratuit echipamente de la Ministerul de Interne

Cei peste 140 de medici de familie din județul Brăila vor primi începând de miercuri, 8 aprilie 2020, gratuit, măști chirurgicale, puse la dispoziție de Ministerul de Interne, prin intermediul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Medicii de familie, la fel ca și colegii lor din spitale, se află în această perioadă în prima linie a luptei împotriva pandemiei de coronavirus. Ei sunt alături de pacienții pe care îi consultă în cabinete sau la domiciliu, pentru cazurile netransportabile, iar riscul la care se expun este unul real și permanent. Medicii de familie oferă și consultații telefonic și prescriu rețete on-line, pentru situațiile care pot fi rezolvate și astfel.

De la București, au plecat în teritoriu 4.150.000 de măști chirurgicale, care sunt distribuite către rețeaua asistenței medicale primare, a asistenței sociale pentru persoanele vârstnice și a pacienților cu boli cronice, precum și pentru instituțiile și structurile al căror personal vine în contact cu persoane care prezintă risc de a fi infectați cu virusul SARS-COV-2”, anunță deputatul PNl, Antoneta Ioniță.

Pentru județul Brăila, au fost repartizate 14.700 de măști pentru cabinetele medicilor de familie. Acestea vor fi distribuite prin intermediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, până vineri, 10 aprilie 2020. Alte 19.650 de măști vor ajunge în centrele de îngrijire a vârstnicilor și a pacienților cu boli cronice, prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brăila.

Materialele de protecție sunt un factor esențial în bătălia cu pandemia de coronavirus, pentru că de acestea depinde sănătatea medicilor, asistentelor, personalului medical, a celor care îngrijesc pacienții, bătrânii, pacienții cu boli cronice”, a atras atenția deputatul PNL, Antoneta Ioniță.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry