Pompierii brăileni, solicitați la 20 de situații de urgență! Două incendii au afectat locuințe și anexe gospodărești

Pompierii brăileni au fost solicitați să intervină, în ultimele 24 de ore, la 20 de situații de urgență produse în municipiul Brăila și în localități din județ.

În intervalul 16 iulie, ora 07:00 – 17 iulie 2026, ora 07:00, echipajele SMURD au acordat primul ajutor medical prespitalicesc pentru 12 persoane, ulterior acestea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Brăila sau predate echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean Brăila.

Pompierii militari, în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, au intervenit și pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată, miriște și deșeuri.

La Brăila, pe Șoseaua Națională Veche, au ars aproximativ 100 de metri pătrați de vegetație uscată, iar în localitatea Baldovinești au fost afectați aproximativ 300 de metri pătrați. La Ianca, incendiul a cuprins aproximativ 4.400 de metri pătrați de vegetație uscată și miriște, precum și circa 200 de kilograme de gunoi.

Potrivit ISU Brăila, cauzele probabile ale acestor incendii au fost fumatul în locuri neamenajate și arderea resturilor vegetale fără respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor.

Tot în cursul zilei de joi, la ora 12:15, Detașamentul 1 de Pompieri Brăila a intervenit cu o autospecială pentru asigurarea zonei în cazul unei situații de urgență asociate aterizării sau decolării unui elicopter SMURD.

La ora 17:39, pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o cisternă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe Șoseaua Focșani, din municipiul Brăila.

Flăcările au distrus aproximativ 65 de metri pătrați de acoperiș al locuinței, împreună cu bunurile aflate în interior, precum și aproximativ 12 metri pătrați de acoperiș al unui foișor și bunurile din acesta.

Cauza probabilă a incendiului a fost lăsarea sub tensiune, fără supraveghere, a unor aparate electrocasnice – un televizor și un frigider – aflate în foișor. În momentul izbucnirii incendiului, proprietarii nu se aflau în locuință, iar focul a fost observat și anunțat cu întârziere.

Un alt incendiu a fost semnalat la ora 22:15, în localitatea Maraloiu, comuna Grădiștea. Garda de intervenție Ianca a acționat cu două autospeciale de stingere pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească folosită ca grajd.

Au ars aproximativ 30 de metri pătrați de acoperiș și un aragaz. Animalele aflate în grajd au fost evacuate înainte de sosirea echipajelor de intervenție. În acest caz, cauza probabilă a incendiului a fost un aparat de gătit lăsat în funcțiune și nesupravegheat.

ISU Brăila atrage din nou atenția asupra pericolului reprezentat de focul deschis, arderea resturilor vegetale fără respectarea normelor de siguranță și utilizarea aparatelor electrice sau de gătit fără supraveghere.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.