Brăilenii sunt dezamăgiți de Braicar! Societatea nu poate evolua sub aceeași conducere, de peste 20 de ani!
Dezastrul de la Braicar a ajuns din nou în atenția liberalilor care îl somează pe primarul Marian Dragomir să ia toate măsurile necesare astfel încât transportul de persoane, dar și traficul din oraș să se desfășoare în condiții de normalitate.
În ultima perioadă, tot mai mulți brăileni s-au plâns pe rețelele de socializare cu privire la faptul că elevii nu mai ajung în timp util la școală, iar angajații întârzie la serviciu. De vină se pare că este societatea Braicar, care nu respectă graficele.
Liberalii au atras atenția asupra managementului defectuos al acestei societăți, care se datorează în primul rând faptului că nu există un manager care să-și poată realiza un plan de acțiune pe o perioadă mai lungă de 6 luni.
La data de 30 septembrie, mandatul lui Cornel Săndulescu, la șefia Braicar, a expirat. În loc să se țină concurs, iar postul să fie ocupat de o persoană, care să-și poată dovedi abilitățile manageriale și să readucă transportul în comun la standarde cel puțin normale, Săndulescu a primit ”cadou” o prelungire a mandatului pe scaunul pe care îl ocupă de pe vremea primarului Anton Lungu.