În ședința de Consiliul Local Municipal care a avut loc astăzi, 31 august 2022, a fost aprobat proiectul de reabilitare a ceasului din Piața Traian.
Votul nu s-a desfășurat însă, în cele mai bune condiții, cum era de așteptat, atunci când vorbim de un simbol al municipiului Brăila. Doar trei dintre cei cinci consilieri liberali prezenți au fost de acord cu reabilitarea ceasului: Popa Petrică, Constantin Sîrbu și Alexandru Drogeanu.
Liberalul Ionel Alexandru nu a votat proiectul, pe motiv că nu este fundamentat bine, sumele fiind prea mari, iar Gheorghiță Florin s-a abținut la vot.
Deși nu erau convinși de necesitatea investirii unei astfel de sume în acest proiect, după explicațiile primarului, trei liberali au votat ”pentru”.
În raportul de specialitate sunt prezentate fotografii care arată gradul de degradare în care se află monumentul, fiind exclus ca acest moment ca el să poată funcționa în continuare doar cu un strat de vopsea care să acopere rugina.
Conform devizului întocmit de societatea NOVARTIS SRL Oradea, care a câștigat licitația în acest sens, investiția se ridică la suma de 4.283.232,86 lei cu TVA. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni, conform proiectului.
Ultima reabilitare a ceasului din Piața Traian a avut loc în urmă cu 54 de ani. În 2013, administrația de atunci s-a ocupat doar de partea vizuală, ceasul fiind doar cosmetizat.
—— CITEȘTE MAI MULT ——
Piața Traian s-a numit iniţial Piaţa „Sfinţii Mihail şi Gavril” şi avea o suprafaţă de 11000 mp. În jurul ei sunt cele mai importante şi reprezentative instituţii ale Brăilei.
Una dintre cele mai reprezentative construcţii ale oraşului este Ceasul Public din Piaţa Traian, ridicat în anul 1909, de către firma cehă Carol Sakar.
Ceasul, este o piesă de mobilier urban rară, întrucât erau preferate orologiile din turnurile bisericeşti sau construcţii administrative, şi mai puţin ceasuri individuale. Construcţia are peste 11 m înălţime, fiind executată în stilul Artei anului 1900, orologiul având patru cadrane susţinute de o carcasă metalică, imitând un orologiu de interior.
Construcţia lui s-a bazat pe donaţia testamentară a lui Petru Naum, care dorise ridicarea unui turn orologiu aferent Bisericii Sf. Mihail şi Gavril din aceeaşi piaţă. Încă din momentul instalării, Ceasul Public s-a constituit într-un punct de reper, a dobândit prestigiu şi a devenit simbol al modernizării urbane.