Chiriac îi face KO pe liberali: ”Sunt proiectele PSD-ului! Toată ziua sunt călare pe pod cu beculețul în gură! Nu au votat bugetul dar votează cofinanțările! Sunt într-o nebunie totală!”

Președintele Consiliului Județean a răspuns astăzi, într-o conferință de presă, atacurilor venite din partea PNL cu privire la proiectele de asociere cu UAT-urile din județ, în vederea cofinanțării unor investiții.

”A fost o decizie a mea de a face și anul acesta cofinanțări cu fiecare UAT pe un regulament corect, normal, firesc. Eu îmi asum lucruri bune și cred că aceste cofinanțări sunt proiecte bune pentru județ.

Am investit, de când sunt președinte, peste 15 milioane de euro, sumă totală, către toate UAT-urile.

Dacă nu erau banii ăștia… Ce pot să spună și ei. Îmi asum, sunt proiectele PSD-ului! Nu ale PNL-ului. Acel PSD, ”ciuma roșie” – care era de vină!”, spune președintele Consiliului Județean.

Chiriac spune că liberalii își asumă toate proiectele începute de PSD, fără nicio reținere, când de fapt singurul lor interes sunt afacerile lor personale.

”Ei se ocupă de irigații, care nu sunt irigațiile lor. De calea ferată, care, iar, nu sunt proiectele lor.

De pod, toată ziua sunt la pod, călare pe pod cu beculețul în gură, să stea și ei pe acolo să facă o poză.

Hai să fim serioși. Îi interesează doar business-urile lor și interesele lor personale și funcții cât mai mari, ca să se dea mari”, a mai adăugat președintele.

Chiriac le-a atras atenția liberalilor că la începutul anului nu au votat bugetul Consiliului Județean, care prevedea inclusiv alocarea sumelor de cofinanțare pentru UAT-uri. Președintele CJ consideră că nu este moral ca acum, după ce nu au votat bugetul, liberalii să ceară vreo recunoaștere la votul pe proiecte.

”Vreau să aduc un argument, când s-a votat bugetul Consiliului Județean Brăila, nu l-au votat! Automat nu și-au asumat și proiectele de cofinanțare. Acum votează? Sunt într-o nebunie totală! Nu au nicio logică!

Ne-am asumat, avem majoritate, facem proiecte bune pentru județ, îi lăsăm în nebunia lor, în pastilele lor, în superman-ul lor, să rămână acolo, într-o cloacă totală și noi ne vedem de proiectele noastre pentru că asta le-am promis în 2020 brăilenilor: că îi ajutăm, indiferent de culoarea politică.

Cred că se vede cu ochiul liber, mergând prin județ, străzi asfaltate, școli reabilitate, drumuri, centre civice, parcuri de joacă, terenuri de fotbal, ș.a.m.d.”, spune Chiriac.

În final, președintele Consiliului Județean a declarat că ar fi încântat să-i vadă pe liberali la fel de vocali și în realitate, nu doar în comunicatele de presă pe care le trimit către jurnaliști.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry