
Adevărata investiție se face în educație, nu în mici și muzică. Aceasta este viziunea conducerii Primăriei Siliștea, care a decis să direcționeze și în acest an fondurile destinate tradiționalei „Zile a Comunei” către elevii din localitate.
Prin această inițiativă, reluată pentru al doilea an consecutiv, toți copiii înscriși în unitățile de învățământ din comună vor primi gratuit ghiozdane echipate complet cu rechizitele necesare pentru debutul noului an școlar.
Primarul comunei, Ilie Efteme, a explicat decizia de a prioritiza nevoile tinerilor în detrimentul unei festivități de o singură zi:
„O zi de sărbătoare trece. Investiția în educația unui copil rămâne. Considerăm că putem folosi resursele într-un mod care aduce un beneficiu mai important și de durată comunității noastre. Am ales să investim în copiii noștri, pentru că ei sunt viitorul comunei.”
Proiectul a fost realizat cu sprijinul direct al mediului de afaceri local. Edilul a adus mulțumiri publice sponsorilor privați, subliniind că generozitatea și contribuția lor financiară au fost esențiale pentru achiziționarea pachetelor școlare.