Societatea ECO SA continuă să spele străzile din municipiul Brăila, cu ajutorul unui detergent special, biodegradabil, care conține și dezinfectant.
Până la momentul actual, societatea ECO SA este singurul operator din Brăila care deține utilajele necesare și se ocupă de spălarea străzilor.
Comunicat de presă
”Societatea ECO SA continuă procedurile de dezinfectare a străzilor din cadrul sectorului arondat, prin contract, de către Primăria Municipiului Brăila.
Astfel, Calea Galați, prelungirea Bulevadrului Dorobanți, strada Cezar Petrescu, Bulevardul Al.I. Cuza(între străzile Carantina și Republicii), strada Eremia Grigorescu(între Bulevardul Al. I. Cuza și rondou Gară), strada Nicolae Bălcescu și strada Griviței(între strada Carantina și Republicii), sector din municipiul Brăila care a fost atribuit societății ECO SA, sunt dezinfectate periodic.
Procesul de dezinfectare, aferent acestui sector, constă în măturarea mecanică urmată de spălarea străzilor cu detergent biodegradabil.
Societatea ECO SA și-a luat toate măsurile de prevenire și combatere a răspândirii noului coronavirus. Achizițiile s-au făcut din timp, astfel încât să nu existe riscul de a rămâne fără dezinfectant în această perioadă.
Menționăm faptul că angajații ECO SA au fost instruiți cu privire la măsurile de protecție și beneficiază de echipamente care să-i protejeze pe perioada pandemiei”.