Primăria a găsit soluții pentru modernizarea Grădinii Zoologice! Evident, liberalii au fost împotrivă!

Consilierii locali ai Partidului Național Liberal s-au hotărât încă de la începutul ședinței să nu voteze proiectul de hotărâre prin care Grădina Zoologică, împreună cu tot personalul angajat, a fost mutată de la Administrarea Piețelor și Târgurilor la ECO SA.

Nici măcar explicațiile primarului privind dezvoltarea și modernizarea Grădinii Zoologice nu i-au înduplecat pe acești ”Gică Contra” ai administrației brăilene. Proiectul a trecut însă și fără aprobarea liberalilor care, din ambiții strict politice, au început să voteze împotriva brăilenilor.

La rectificarea bugetară din acest an se vor aloca fondurile necesare pentru proiectare, iar începând de anul viitor vor începe și lucrările de modernizare.

Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, le-a lansat o provocare consilierilor, care vor să se implice în acest proiect, să vină cu propuneri astfel încât modernizarea Grădinii Zoologice să fie un real succes.

Dragomir a punctat faptul că prețul de intrare la Grădina Zoologică nu acoperă costurile de funcționare ale parcului, însă nu își dorește să crească tariful fiind o atracție benefică și căutată în special de copii.

Grădina Zoologică a funcționat până în prezent cu bani de la bugetul local, având totodată suport financiar pentru funcționare din profitul Administrației Piețelor și Târgurilor. Pentru că APT trebuie să se concentreze în primul rând pe modernizarea piețelor din Brăila, administrația locală a decis să degreveze societatea de suportul financiar pe care îl suporta pentru întreținerea Grădinii Zoologice.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry