Primarul Dragomir a tras linie mandatului 2020-2024: ”Municipiul Brăila este pe locul 4 în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, pe locuitor”

Nu o spune primarul Marian Dragomir, ci Ministerul Dezvoltării! Raportat la numărul de locuitori, municipiul Brăila se află pe locul patru, în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, pe cap de locuitor.

La finalul mandatului 2020-2024, primarul a punctat, în ultima ședință, câteva din realizările administrației locale, cu sprijinul Consiliului Local Municipal.

”În acest mandat, am depășit toate recordurile privind numărul de proiecte aflate pe ordinea de zi. Prioritatea acestui consiliu, din punctul meu de vedere, a fost reprezentată de proiectele cu fonduri europene, și vă aduceți aminte de câte ori am introdus pe ordinea de zi modificări generate de legislație sau actualizări ale proiectelor cu fonduri europene(…)

Ceea ce am să vă spun acum va părea foarte ciudat, dar este un lucru care se dovedește cu documentele pe care le avem. Pe exercițiul financiar 2019-2023, care include și anul 2024, având în vedere prelungirea tuturor proiectelor la nivel național, municipiul Brăila, ca reședință de județ, este pe locul 8 la nivel național, în ceea ce privește suma atrasă, din fonduri europene. Vorbim de municipii reședință de județ și nu de suma fondurilor pe total județ.

Un lucru iarăși interesant, într-un clasament făcut de Ministerul Dezvoltării, care este public, pe site-ul lor, municipiul Brăila este pe locul 4 în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, pe locuitor. Raportat la numărul de locuitori. Acest lucru demonstrează faptul că, în Consiliul Local și la Primăria municipiului Brăila, s-a desfășurat o activitate intensă în vederea atragerii fondurilor europene.

Eu știu că, de foarte multe ori, lupta politică a adus în prim plan necesitatea atragerii fondurilor europene, uneori cu foarte mare responsabilitate sau cu interesul manipulării opiniei publice, că nu se atrag suficiente fonduri europene, dar noi avem documentele care atestă acest lucru”, a declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.

Clasamentul valorii proiectelor eligibile, raportate la numărul de locuitori, conform Ministerului Dezvoltării:

  • Municipalități – Val. totală proiecte eligibile – în lei – Număr de locuitori – Raport val. proiecte/nr locuitori – lei/cap locuitori
  1. Târgovişte – 2.247.082.634 – 67.000 – 33539
  2. Craiova – 3.586.802.385 – 298.000 – 12036
  3. Sibiu – 1.440.083.541 – 134.000 – 10747
  4. Brăila – 1.575.571.020 – 156.000 – 10100
  5. Buzău – 1.003.583.735 – 103.000 – 9744
  6. Oradea – 1.662.731.386 – 183.000 – 9086
  7. Timişoara – 2.217.915.995 – 250.000 – 8872
  8. Iaşi – 2.450.053.604 – 290.000 – 8448
  9. Cluj-Napoca – 2.439.916.611 – 324.000 – 7531
  10. Galaţi – 1.572.904.827 – 217.000 – 7248
  11. Râmnicu-Vâlcea – 552.885.127 – 93.000 – 5945
  12. Constanța – 1.167.041.683 – 263.000 – 4437
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry