Primarul Dragomir: ”Liberalii au cele mai mari salarii din România! Nu le convine să-și taie singuri veniturile! Da de ce dome’ să fie unii speciali”

  • Singurul pensionar ”special” din CLM, liberalul Alexandru Drogeanu, are venituri de aproximativ 6200 de lei pe lună, din care pensia ”de serviciu”, pe care a început să o încaseze de la frumoasa vârstă de 49 de ani, este de aproximativ 4000 de lei.

În ultima ședință a Consiliului Local Municipal, primarul Marian Dragomir a vorbit despre inechitățile din sistemul de pensii, dar și despre pensionarii care încasează un al doilea venit de la stat. Discuțiile s-au aprins din momentul în care a fost nominalizat liberalul Alexandru Drogeanu, ca fiind singurul consilier care beneficiază de pensie ”specială” de serviciu și care s-a pensionat la frumoasa vârstă de 49 de ani.

Drogeanu a atras atenția asupra faptului că sunt și alte state europene unde polițiștii și jandarmii sunt scoși din sistem datorită ”uzurii”. Primarul i-a răspuns liberalului că alți români sunt sătui de muncă până la 65 de ani, iar dacă liberalul se simte ”uzat” poate ar trebui să renunțe și la funcția de consilier.

Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, spune că pensiile ar trebui acordate pe baza contributivității, iar salariile ar trebui să fie egale pentru aceeași categorie de muncă.

”Pe colegul dumneavoastră, domnul Ciucă(n.r. premierul României), l-ați sunat să-l întrebați de ce nu se înțelege cu propriul ministru de Finanțe, când îi spune să taie veniturile celor care vor avea salarii mai mari decât președinte? Vă spun eu de ce, domnule consilier: pentru că PNL-iștii, liberalii, au cele mai mari salarii din România. Și nu le convine să-și taie propriile salarii.

Da, e bine să aibă oamenii salarii mari, dar toți și nu doar unii dintre ei!

Nu este normal ca oamenii, care au pensie specială, ori să fie impozitați, dacă iau și salariu de la stat, ori să existe și restricții? Da de ce dome’ să fie unii speciali? De ce să nu aibă toți românii pensie pe baza contributivității? Cât ai contribuit, atât ai să primești!

Cu excepția domnului Drogeanu, cred că nimeni nu are pensie specială în sala asta, aici! Și ați muncit cu toții!”, a atras atenția primarul Marian Dragomir.

Declarații complete în video

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry