Rea-voință sau prostie? Bucălău nu înțelege de ce Consiliul Județean plătește o cotizație către o asociație care aduce milioane de euro în Brăila!

Consilierii județeni au votat astăzi proiectul privind achitarea cotizației de membru al Asociației ”Centru de Informare și Documentare pentru Integrare Europeană și Dezvoltare Durabilă Brăila”, pentru anul 2023.

Votul nu a fost lipsit de comentarii ridicole. În ciuda numeroaselor proiecte, de pe urma cărora au beneficiat și primarii liberali, consilierii PNL nu văd rostul acestei asociații și se încurcă în declarații și întrebări.

Proaspăt numit la conducerea CID, Cătălin Șerban, nu numai că a prezentat în detaliu proiectele care au adus milioane de euro în județul Brăila, ci a fost și persoana prin mâna căreia a trecut fiecare dintre aceste proiecte ocupând, până la numirea sa, funcția de ”șef birou consultanță”.

După ce Cătălin Șerban a expus toate proiectele pe care CID le-a implementat cu succes, cele care sunt în curs de desfășurare, dar și cele care urmează, notarul liberal Bucălău nu a înțeles nimic, motiv pentru care a spus că s-au prezentat doar proiectele care urmează și nu ceea ce s-a făcut până acum.

Întrebat la finalul ședinței dacă a înțeles prezentarea sau nu a fost atent, liberalul spune că de fapt voia să știe care sunt proiectele implementate de noua conducere, numită în urmă cu două luni lună.

Nici această ironie nu i-a ieșit liberalului, pentru că, în ciuda faptului că a fost numit în iunie 2023 la conducerea CID, Șerban și-a pus semnătura pe fiecare proiect în parte, fiind șeful biroului de consultanță.

Proiectul a trecut cu 5 voturi ”împotrivă” ale consilierilor PNL. Liberalul Vasile Varga a votat ”pentru”.

Care sunt proiectele cu care se laudă ”Centru de Informare și Documentare pentru Integrare Europeană și Dezvoltare Durabilă Brăila”, în curs de implementare, cele pentru care Consiliul Județean Brăila plătește cotizația la care liberalii s-au opus?

DOTARE ȘCOLI PNRR – echipamente IT, mobilier, materiale didactice

  • ȘUȚEȘTI: 1.043.589,51 LEI
  • MOVILA MIRESII: 1.249.709,44 LEI
  • STĂNCUȚA: 883.866,55 LEI
  • RÂMNICELU: 960.778,63 LEI
  • TICHILEȘTI: 912.436,67 LEI
  • MĂRAȘU: 790.551,13 LEI

VALOARE TOTALĂ CONTRACTATĂ: 5.840.931,93 LEI – aprox. 1.180.000 EURO

CREȘTERE CAPACITATE INTERVENȚIE SVSU RACOVIȚA – cisternă, remorcă și cupă frontală

VALOARE TOTALĂ CONTRACTATĂ: 30.533,19 EURO

PROIECTE URMĂTOARE:

CONSTRUCȚIE PLATFORME DE GUNOI DE GRAJD PNRR

  • TUFEȘTI
  • RÂMNICELU
  • STĂNCUȚA
  • GROPENI

TOTAL: APROX. 4 MILIOANE EURO

ENERGIE REGENERABILĂ PENTRU AUTOCONSUM PROGRAM GUVERNAMENTAL:

  • TUFEȘTI

PROGRAMUL REGIONAL SUD-EST 2021-2027

  • RESTAURARE ȘI REABILITARE PALAT ȘUȚU

PROIECTE PEO – PIDS 2021-2027:

  • SES URBAN – ÎNFIINȚARE 21 IMM-URI CU MINIM 84 LOCURI DE MUNCĂ

BUGET: 3 MILIOANE DE EURO

  • SES RURAL – ÎNFIINȚARE 36 IMM-URI CU MINIM 144 LOCURI DE MUNCĂ

BUGET: 3 MILIOANE DE EURO

Agenția Fondului pentru Mediu:

  • Educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului – proiect depus

BUGET: 406.109,40 LEI

LEGEA 69/2000 PRIVIND FINANȚAREA PROGRAMELOR SPORTIVE

  • CLUB ARTE MARȚIALE TSUNAMY BRĂILA – participare CM 2023

VALOARE CONTRACTATĂ: 41.210 LEI

În 2022, ”Centru de Informare și Documentare pentru Integrare Europeană și Dezvoltare Durabilă Brăila” a adus în județul Brăila peste 4 milioane de lei

  • “ECONOMIA SOCIALA=MISIUNE SOCIALA” – 3.698.881,44 lei
  • “ENECOCER” – 425.683,10 lei
  • „EUROPE DIRECT BRAILA 2021-2025” – 150.480 lei
  • „Politica de coeziune, un factor-cheie al dezvoltarii regionale” – 110.841,94 lei
  • „Formare profesionala in teritoriu GAL Terasa Brailei” – 63.374,25 lei
  • Finantare Asociatia Clubul de Arte Martiale Tsunamy Braila – 19.483 lei
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry