Reabilitare acoperiș Școala Gimnazială Anton Pann și Grădinița 34 Luminița – faza DALI!

Consilierii locali au aprobat documentația DALI pentru proiectul de ”Reabilitare acoperiș Școala Gimnazială Anton Pann și Grădinița 34 Luminița”, în cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local Municipal.

Proiectul are o valoare de 1.034.425,00 lei cu TVA, iar durata de realizare a lucrărilor va fi de 7 luni și jumătate, din care: 1,5 luni proiectare și 6 luni execuție.

Corpul C1 al Școlii Gimnaziale Anton Pann și Grădinița 34 Luminița nu au beneficiat în ultimii ani de o reabilitare completă, integrată, motiv pentru care acoperișul imobilului s-a degradat, fiind observate infiltrații, inclusiv la pereții interiori și tavane.

Prin acest proiect se dorește crearea unor condiții minime, optime, pentru desfășurarea activităților educaționale. Cu această ocazie se va lucra și la termoizolația și hidroizolația clădirii.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry