
La cei 75 de ani ai săi, Ionel Alexandru, ales consilier pe listele SOS România, nu mai poate face față provocărilor funcției. De exemplu, nu mai poate urca cele două etaje din Primăria Brăila, pentru a participa la ședințele de comisie. Nici cu tehnologia nu stă mai bine, acesta cerând să i se prezinte proiectele pe hârtie… multă hârtie, deși toți colegii săi consilieri folosesc laptopuri, tablete sau chiar telefoane mobile pentru a studia materialele de pe ordinea de zi.
Ionel Alexandru s-a plâns, în ultima ședință de Consiliul Local, de faptul că liftul Primăriei nu funcționează, iar el a fost nevoit să urce două sau trei etaje, nu mai știa exact câte, și i-a cerut primarului să rezolve problema.
În ciuda faptului că edilul i-a explicat că Legea nu permite astfel de investiții la ora actuală, Ionel Alexandru a insistat ca municipalitatea să găsească soluții.
”Să știți că brăilenii v-au votat consilier pentru a veni și a va îndeplini atribuțiile, nu pentru a va plânge că Primăria nu are dreptul legal să își repare liftul, având în vedere restricțiile din acest domeniu. Dumneavoastră trebuie să urcați două etaje, ca toți ceilalți consilieri. A urca pe scări e un lucru absolut normal”, a declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.
Văzând că nu prea are succes în a-și susține cauza, consilierul a încercat să arunce brăilenii în joc, spunând că sunt persoane care nu pot urca două – trei etaje pentru a-și rezolva problemele la Primărie, fără să știe însă că noul sediu are spații special amenajate la parter, astfel încât funcționarii să coboare din birouri pentru a discuta cu brăilenii.
”Am asigurat mese jos, la parter, pentru ca cetățenii să poată avea acces. Ați fost votat nu să ridicați probleme personale. Mai faceți și dumneavoastră, domnule consilier, puțină mișcare pentru că nu ați fost votat să urcați cu liftul până la etajul 2”, a atras atenția primarul Marian Dragomir.