Autor: Jurnalul de Brăila

CMF:11240017 Partidul Social Democrat a concretizat, în patru programe importante, prioritățile pentru agricultura României și a Brăilei. Secretarul de stat Sorin Moise a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre fondurile puse la dispoziția fermierilor atât de la bugetul de stat, prin diferite subvenții, cât și din fonduri europene. ”Unul dintre acestea este creșterea producției agricole prin creșterea suprafețelor irigate. Sursele de finanțare vor fi asigurate din bugetul național 1,5 miliarde de euro dar și fonduri europene. Din acești bani, 500 de milioane de euro, din primul program vor ajunge în Brăila. Au ajuns sau vor ajunge, pentru că…

Citește mai mult

”Ca în fiecare an Secția de Diabet a Spitalului Clinic Judetean de Urgență organizează campanii de testări de glicemie, în luna noiembrie, pentru a trage un semnal de alarma asupra diabetului zaharat care este ca un inamic nevăzut, depistându-se întâmplător, cu ocazia unor complicații. Anul 2024 este diferit deoarece vom testa glicemia în două locații: Mall și Piața Mare, pe parcursul mai multor zile. Astfel, pe 7, 8 și 9 noiembrie ne găsiți în Brăila Mall, iar între 10 și 14 noiembrie, în Piața Mare”, a transmis dr. Cristiana Voineag, medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Glucoza din sânge…

Citește mai mult

CMF: 11240017 Din funcția de viceprimar al municipiului Brăila, Doinița Ciocan a susținut, în fiecare an, premierea elevilor și a profesorilor care performează în EDUCAȚIE. Printre proiectele care vor fi susținute de viitorul deputat PSD se numără ”Programul Primul student din familie” și ”Student First Company”. Prin aceste programe, 104 milioane de euro, din fonduri europene, vor fi alocate pentru sprijinirea tinerilor din familii care nu au suficiente resurse financiare să urmeze studii superioare. 200 de milioane de euro, în 4 ani, vor fi alocați prin schema de ajutor de stat de 50.000 euro/beneficiar și crearea astfel a 4000 de…

Citește mai mult

CMF: 11240017 Primarul Marian Dragomir și președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, și-au arătat public susținerea față de candidații Partidului Social Democrat, la alegerile parlamentare. Pe lista Partidului Social Democrat se regăsesc candidați serioși, oameni profesioniști în domeniile lor de activitate, cu rezultate profesionale care îi validează pentru a ocupa un loc în Parlamentul României. Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, a vorbit despre implicarea candidaților în proiectele administrațiilor locale. ”Toți candidații Partidului Social Democrat sunt brăileni. Îi cunosc de foarte mult timp, am lucrat alături de ei, sunt oameni care au sprijinit proiectele municipiului Brăila, dar și a altor primării din…

Citește mai mult

Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și Primăria Municipiului Brăila organizează în lunile noiembrie și decembrie ale acestui an, Atelierul de teatru, ale cărui elemente definitorii sunt imaginația, creativitatea, o mai bună înțelegere a mecanismului de gândire și comportament, gestionarea constructivă a sentimentelor, socializare și lucrul în echipă, dezvoltarea socială si armonia. Atelierul de teatru reprezintă o călătorie artistică în care participanții vor experimenta potențialul creativ și vor deschide porțile cunoașterii și îi va determina pe actorii în devenire să își aducă aportul cognitiv, emoțional, atitudinal și aptitudinal, pentru a atinge un scop,…

Citește mai mult

Garda de intervenție Făurei a intervenit în jurul orei 12.30, pentru salvarea unei persoane dintr-un bazin gol pe raza localității Vișani. Lucrătorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dunărea Brăila au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În aproximativ două ore, bărbatul a fost scos din bazinul dezafectat și preluat de o ambulanță care l-a dus la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, era conștient însă prezenta traumatisme la nivelul coloanei și a membrelor inferioare. Se pare că ar fi consumat alcool înainte de producerea…

Citește mai mult

Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și Primăria Municipiului Brăila organizează în intervalul 23-24 noiembrie 2024, cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului naţional de folk Chira Chiralina. Festivalul concurs este un eveniment anual, competitiv şi are drept scop descoperirea şi promovarea a noi talente interpretative şi de creaţie ale muzicii folk, de continuarea unei importante tradiţii a genului la Brăila. Evenimentul se desfășoară pe două secţiuni: concurs și recitaluri susținute de artiști prestigioși ai genului, după cum urmează: Sâmbătă, 23 noiembrie 2024 Duminică, 24 noiembrie 2024 Înscrierea la preselecţia Festivalului naţional de folk…

Citește mai mult

La data de 5 noiembrie, la ora 14:20, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Cazasu a avut loc un accident rutier. Din primele cercetări a reieșit că o femeie de 54 de ani, din comuna Cazasu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Zambilelor din localitatea de domiciliu, la intersecția cu strada Florilor ar fi acroșat un autovehicul condus de o femeie de 33 de ani, ce se deplasa pe drumul cu prioritate. Din impact, autoturismul condus de femeia de 33 de ani a ricoșat într-un stâlp de electricitate.…

Citește mai mult

În condițiile în care sunt doar doi parlamentari care candidează pentru un nou mandat, unul dintre aceștia fiind chiar șeful de partid al lui Dan Căpățînă, gluma candidatului se pare că nu a fost gustată de conducerea Partidului Național Liberal. Deși liberalii aruncă sute de mii de lei pe consultanță, candidații par să aibă frâu liber în a-și exprima opiniile, indiferent în cine lovesc. Este și cazul lui Dan Căpățînă, președinte interimar al Organizației Municipale a Partidului Național Liberal Brăila, care a postat pe pagina sa de Facebook, în prima zi de campanie, un mesaj în care îl atacă chiar…

Citește mai mult

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi informează că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a publicat pe pagina de internet  lista contribuabililor, persoane juridice, care şi-au declarat şi achitat la scadenţă obligaţiile fiscale şi care nu figurează cu obligaţii bugetare restante la finele trimestrului III 2024. Cei interesaţi pot consulta lista pe site-ul ANAF, la secţiunea Servicii on-line / Lista contribuabililor fără obligaţii restante sau accesând linkul AICI. Pentru întocmirea listei s-au avut în vedere următoarele condiţii (îndeplinite cumulativ de către contribuabili), stipulate în OpANAF nr. 1923/2022, respectiv:

Citește mai mult

Prin proiectul Modernizare transport electric Calea Galați, finanțat prin fonduri europene, a fost realizat un sistem modern de management al traficului pe cele 2 intersecții principale de pe tronsonul reabilitat. Pentru îmbunătățirea circulației rutiere pe Calea Galați au fost prevăzute următoarele lucrări la sistemul de semaforizare din zonă astfel: Începând cu data de 8 noiembrie 2024, se va pune în funcțiune acest sistem de management de trafic. Primăria a obținut Avizul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila nr. 2082704/20.10.2024 pentru implementarea sistemului de semaforizare și supraveghere pe Calea Galați.

Citește mai mult

Continuăm seria promisiunilor electorale ale deputatului Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, din campania electorală a anului 2020, promisiuni pe care le-a făcut… PRAF! Brăila are nevoie de mai multe piețe agroalimentare, depozite frigorifice și silozuri pentru depozitarea cerealelor. Potențial există, la fel și surse de finanțare. Asta susținea Alexandru Popa, în 2020, când a ieșit deputat, nu prin votul brăilenilor, ci prin redistribuire. ”Eu, ca viitor deputat, chiar îmi doresc să sprijin agricultorii, fermierii și legumicultorii, care doresc să-și dezvolte o afacere în județul Brăila, și nu numai. De exemplu, cel mai mare bazin legumicol din județul nostru, Jirlău-Galbenu-Vișani, nu…

Citește mai mult

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse anunță continuarea campaniei naționale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”, un proiect menit să conștientizeze și să combată consumul de droguri în rândul tinerilor. În data de 7 noiembrie 2024, la ora 18:00, Caravana “Fără bariere-TOT adevărul despre droguri” se va afla la Teatrul Maria Filotti, Str. Mihai Eminescu, nr 2 din Brăila. „Scopul campaniei <Fără Bariere – Spune NU Drogurilor> este de a trasa o linie clară între tinerii noștri și pericolele drogurilor. Este timpul ca toate instituțiile statului să acționeze unit pentru a preveni tragedii, să educăm tinerii și să le…

Citește mai mult

În noaptea de 2 noiembrie,  în jurul orei 03:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe DE 584 a avut loc un eveniment rutier. Daniel, polițist în comuna Victoria, în timp ce conducea un vehicul pe DE 584, în afara localității Albina, pe sensul de mers către municipiul Brăila, ar fi pătruns pe sensul opus de mers unde a acroșat o autoutilitară, condusă de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Brăila. Impactul a fost fatal pentru tânărul polițist. Serviciul Județean de Ambulanță, ajuns la fața locului, a constatat decesul. Șoferul…

Citește mai mult

La data de 30 octombrie, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Însurăței, Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare patru percheziții domiciliare, pe raza localității Berteștii de Jos, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere. În fapt, în noapte de 22 spre 23 octombrie. a.c., persoane necunoscute ar fi incendiat un imobil din extravilanul localității Berteștii de Jos, acesta aparținând unui bărbat, în vârstă de 75 de ani. În cadrul activităților desfășurate, la două…

Citește mai mult