Liviu Arhire, Inspectorul Șef al ITM Brăila, a participat la întalnirea organizată de European Labour Authority

În săptămâna 01 – 05 decembrie 2025, Autoritatea Europeană a Muncii (ELA) a organizat la Bratislava, o nouă ediție a instruirii sale modulare pentru inspectorii transfrontalieri, la care a participat si inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Pe parcursul a cinci zile, aproape 60 de participanți din țările UE și SEE și-au consolidat cunoștințele despre mobilitatea forței de muncă, acoperind libertatea de circulație, detașarea lucrătorilor, coordonarea asigurărilor sociale și normele privind transportul rutier.

Instruirea a inclus inspecții simulate în construcții și HORECA, plus schimburi de experiență naționale cu inspecții mixte/comune, contribuind la întărirea capacității instituționale și la alinierea la bunele practici europene.

Participarea ITM Brăila la acest eveniment reflectă angajamentul instituției pentru dezvoltare profesională continuă și pentru aplicarea standardelor europene în domeniul relațiilor de muncă.

Astfel, România continuă să contribuie la o piață europeană a muncii echitabilă și conectată prin sprijinirea mobilității, promovarea unor condiții decente de muncă și consolidarea cooperării transfrontaliere.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.