Până la 30 septembrie fermierii sunt așteptați la APIA să semneze cererile de plată

COMUNICAT DE PRESĂ

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că până la data de 30 septembrie 2024, sunt așteptați la Centrele APIA unde au depus cererile de plată aferente Campaniei 2024, în vederea semnării acestora (excepție fac fermierii care s-au prezentat la APIA în perioada legală de depunere si au depus cererile de plată fizic, precum și fermierii care folosesc semnătura electronică și care au semnat electronic cererea la depunere).

Cererile, incluzând angajamentele generale și cele specifice intervențiilor/ măsurilor solicitate la plată, este obligatoriu să fie însușite prin semnătură de către solicitanți.

Cererile de plată tipărite la Centrele județene/locale APIA, inclusiv angajamentele și declarațiile la cerere, împreună cu Declaraţia privind completarea și asumarea, precum și închiderea cererii de plată 2024 transmisă prin mijloace electronice (e-mail, IPA-Online) (Anexa nr. 3 la Instrucțiuni de completare a formularului de cerere de plată 2024 aprobată prin Ordinul MADR nr. 127/2024), vor fi semnate de către solicitanți, nu mai târziu de data de 30 septembrie 2024.

Foarte important este ca, înainte de semnarea Cererii de plată 2024, solicitanții să verifice încă o dată infomațiile înscrise și documentația depusă!

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry