Într-o lume ideală, un consilier județean ar trebui să fie primul gardian al transparenței. Într-o lume liberală, el ar trebui să poarte drapelul libertății de exprimare. Însă, la Brăila, liberalismul pare să fi suferit o mutație bizară sub bagheta lui Ovidiu Nechita. Nemulțumit de faptul că presa află lucruri prea repede, Nechita a reușit contraperformanța de a transforma o ședință administrativă într-un rechizitoriu împotriva bunului simț democratic.
Legea 544: O „fantomă” pentru cine nu vrea să o vadă
Când un ales local ceartă aparatul tehnic pentru că a respectat Legea 544/2001, suntem deja în zona absurdului. Să îi reproșezi unui director economic că a răspuns presei în 3 zile — adică a fost eficient și legal — înseamnă să recunoști public că viziunea ta despre administrație este una a barierelor și a dosarelor cu șină ținute sub lacăt.
Domnul Nechita pare să confunde funcția publică cu un privilegiu de castă, unde informația trebuie să treacă mai întâi prin filtrul său politic înainte de a ajunge la „plebea” cu pixul în mână.
Eticheta de „presă de perete” nu este doar o jignire la adresa jurnaliștilor, ci un scuipat aruncat pe dreptul cetățeanului de a fi informat. Aleșii locali par să fi uitat că scaunele pe care stau sunt plătite din taxele celor care citesc acea „presă de perete”.
Tăcerea mieilor din Consiliu
Mai grav decât ieșirea unui singur om este liniștea asurzitoare a colegilor săi. Într-o sală plină de oameni care au jurat să respecte legile țării, nimeni nu a simțit nevoia să puncteze un adevăr elementar: presa nu este inamicul, ci mecanismul de verificare al democrației.
Această neglijență colectivă trădează o mentalitate periculoasă: „Dacă nu mă lovește pe mine, nu mă interesează”. Astăzi e vorba de un răspuns despre bani publici, mâine va fi despre cenzurarea oricărei voci critice.
Este timpul ca electoratul să nu mai privească aceste episoade ca pe niște piese de teatru ieftin de la județ. Atacul asupra accesului la informații este un atac direct la buzunarul și la drepturile fiecărui brăilean.
Domnule Nechita, legea nu este o sugestie, iar viteza de răspuns a instituției este un semn de normalitate, nu o greșeală. Iar pentru colegii dumneavoastră care au privit în tavan în timp ce democrația era luată la palme: tăcerea voastră vă face complici la restaurarea secretomaniei de tip vechi.
Liberalism de fațadă, reflexe de barieră
Este ironic și trist cum un reprezentant al Partidului Național Liberal — partid care, istoric vorbind, a luptat pentru libertățile civile — ajunge să vadă în viteza de informare un pericol. Dacă transparența te sperie, domnule Nechita, poate că problema nu este la presă, ci la ceea ce s-a găsit în acele documente. Cum rămâne cu demisia?
Democrația nu este un bufet suedez de unde alegi doar ce-ți convine. Ea vine la pachet cu obligația de a fi expus controlului public. A blama un funcționar că a fost „prea harnic” în respectarea legii este culmea incompetenței politice.
Un ales care se teme de viteză în comunicare este un ales care se teme de control. Iar un consiliu județean care tace în fața unor astfel de derapaje încetează să mai fie un for democratic, devenind o simplă mașinărie de vot, opacă și ostilă celor pe care îi reprezintă.
Concluzia e simplă: Când un politician se plânge că presa primește informații prea repede, înseamnă că presa își face treaba, iar politicianul are ceva de ascuns.
