Spitalul lui Popa, început de PSD! Orașul Făurei adus la stadiul de cătun, din declarațiile deputatului PNL!

Cu referire la construirea unui nou ambulatoriu integrat al Spitalului Orășenesc Făurei, proiect de hotărâre aprobat în consiliul local din data de 24 mai 2024, sub administrația primarului PSD Ionel Voinea, deputatul Alexandru Popa a redus Făureiul la stadiul de cătun, lăudându-se pe Facebook cu ”PRIMUL SPITAL DIN MEDIUL RURAL”.

În speranța de a mai îndrepta treptat, ce se mai poate, din cunoștințele deputatului cu aspirații de doctor, îi aducem la cunoștință că zonele rurale sunt regiuni din afara așezărilor urbane. Acestea sunt caracterizate prin faptul că au o populație redusă față de cea din mediul urban, iar locuitorii lucrează adesea pământul. Două tipuri de așezări umane fac parte din mediul rural: satul și cătunul.

Noi știam că Făurei este oraș, dar nu excludem posibilitatea ca, după câștigarea alegerilor de către Partidul Național Liberal, să se fi produs vreun exod despre care nu a relatat nimeni, transformând astfel orașul în cătun.

Președintele PNL Brăila, deputatul de la Cireșu, spune că spitalul se va ridica cu ”sprijinul și munca echipei PNL Brăila”, în condițiile în care administrația PSD avea deja proiectul votat și trimis către Ministerul Sănătății, spre aprobare. Oameni răi, ăștia care nu văd cât muncește echipa lui Popa! Și mai răi, jurnaliștii ăștia care nu cred tot ce spune Alexandru Popa…

Deși Brăila este cel mai irigat județ din România, cu peste 235.000 de hectare irigate în 2023, datorită miniștrilor PSD Petre Daea și Florin Barbu, Popa se laudă că va extinde irigațiile… probabil către județele vecine.

Tot o idee furată de la PSD este și procesarea produselor recoltate din județul Brăila.

Încă de la începutul anului, social democrații au prezentat o serie de proiecte care se află în curs de implementare. De la fabrici de conserve, care au luat naștere datorită cooperativelor, și până la depozitul de legume CASA UNIREA, de la Însurăței, fermieri au răspuns cu încredere la toate inițiativele.

Ne așteptăm de la PNL să șterpelească câteva idei și de la AUR, cei care de altfel le-au dat o lecție grea liberalilor la alegerile locale trecute.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry