Unul caută gropi să se împiedice în ele, celălalt verifică stadiul clădirilor din Brăila! Ambii candidează la parlamentare, dar se cred în campania alegerilor locale.
Le reamintim liberalilor, Marian Străchinescu și Marius Mitescu, că brăilenii și-au ales atât primarul cât și președintele Consiliului Județean. Problemele de infrastructură rutieră/stradală, dar și integritatea clădirilor din municipiul Brăila nu au ce să caute pe agenda unui parlamentar. Pentru aceste probleme există deja o administrație locală, care a îngenuncheat PNL-ul la alegerile din 9 iunie.
În lipsă de idei și proiecte cu care să vină în fața electoratului, pentru a cere votul brăilenilor la alegerile parlamentare, candidații PNL recurg la niște clipuri electorale foarte prost gândite, care nu fac altceva decât să enerveze și mai tare brăilenii. Să nu uităm că pentru astfel de mizerii PNL a fost taxat în municipiul Brăila, la alegerile din 9 iunie.
Revenind la cei doi liberali, care cred că pot să-i prostească pe brăileni căutând mizerii electorale pe străzile municipiului, îi așteptăm cu câteva proiecte concrete prin care să ne demonstreze că merită măcar să-i ascultăm. Până atunci, brăilenii s-au săturat de circ electoral, plătit din banii lor.