Unii primari PSD l-au sărbătorit pe Paladi, de ziua copilului! Îi urăm și noi ”succesuri” în ultimul mandat!

Deputatul PSD, George Paladi, nu ratează nicio ocazie să ne demonstreze public că nu își dorește să mai candideze în 2024. Motivele sunt încă neelucidate. Poate i se pare mult prea costisitor mandatul, căci adevărul este că mesele din județ, cu diferiți aleși, nu sunt deloc ieftine. Poate s-a îndrăgostit și îl trage ața la Brăila mai mult decât la capitală, sau poate pur și simplu și-a dat seama că i-a dezamăgit profund pe toți cei care l-au susținut în cariera sa și se gândește să facă un pas înapoi… scârț! De parcă a pierdut cineva rușinea ca să o găsească el!

În timp ce tot PSD-ul era astăzi în Parcul Monument la un eveniment organizat de tinerii social-democrați, Paladi dădea premii pe la Chiscani, alături de un liberal și un subsecretar de stat al minorităților.

Inițial am zis că am scăpat… gata, Paladi pleacă din PSD, își vede de viața lui, își clădește noua relație… chiar dacă nu a fost într-un ceas bun, merge și o casă din chirpici, dar ce să vezi… după fotografiile oficiale, apare și una caldă…

Deputatul PSD, George Paladi, în capul mesei, înconjurat de primarii din Viziru, Movila Miresii, Tudor Vladimirescu, Vădeni și Chiscani. Ca și cum nu ar fi fost suficient, Coman Stanca i-a asigurat viitorul și viceprimarului, pe care îl vedem în fotografie. Săracul… spera și el să conducă comuna într-o zi.

Ne întrebăm dacă conducerea PSD mai are ouă… de vopsit, că doar mâine este Înălțarea și trebuie să ”ciocănească” și ei ceva… iar roșcata nu mai e disponibilă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry