Timp de două zile (22-23 iunie 2024), peste 50 de pasionaţi ai dansului tango, profesionişti sau amatori, îşi vor da întâlnire la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, fie în incinta Galeriei de Artă fie în Sala ProArte, locații deja consacrate ale tango-ul autentic, pentru a lua parte la o experienţă deosebită, pentru a se perfecţiona în acest stil de dans, a învăţa lucruri noi şi pentru a intra în tainele acestuia.
Brăila, pe note de tango va prilejui şi întâlnirea cu cei mai talentaţi dansatori şi specialişti ai acestui stil de dans, alături de invitații speciali, deja consacrații, Mirela Roșu și Giorgio Panico, maeștri în arta tango-ului, promotori culturali, reprezentanți ai Școlii de dans Urquiza și Tdj Bogdan Crijinovschi.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, Primăria Municipiului Brăila și Școala de dans Urquiza.
Întâlnirea cuprinde sesiuni de milonga, diverse demonstraţii practice, seminarii, ateliere, precum şi multe alte surprize, astfel că participanţii vor avea parte de momentele frumoase ale dansului tango.
Participanții la acest eveniment, exploratori ai artei tango-ului, dans ce caută permanent exprimarea personalizată a muzicii, prin mișcări naturale și gândire liberă, vor participa la demonstrații de tango argentinian și nu numai, își vor împărtăși pasiunea comună pentru această artă și tainele dintre ritmul muzicii și al mișcărilor de dans, desfășurate în intervalul 14-24 (22 iunie 2024) și respectiv 14.30-17 (23 iunie 2024).
Evenimentul este destinat atât amatorilor cat si cunoscătorilor tango-ului argentinian, un eveniment social care reunește oameni din toate domeniile de activitate, iubitori de muzica de calitate, dans si atmosfera calda a serilor in care se pot bucura de viață, in acorduri de muzica de tango.