CONAF Brăila organizează cea de-a II-a ediție a Maratonului de Educație Antreprenorială!

Educația antreprenorială reprezintă o prioritate în asigurarea unei educații adaptate la nevoile economice ale României, cât și la valorile europene în contextul globalizării și al digitalizării la nivel mondial. Consolidarea educației antreprenoriale în școli, instituții de învățământ profesional și universități va avea un impact pozitiv asupra caracterului dinamic al antreprenoriatului în cadrul economiei noastre. Pe lângă contribuția adusă la crearea întreprinderilor sociale și la înființarea de noi întreprinderi, educația antreprenorială îi va ajuta pe tineri să își dezvolte capacitatea de inserție profesională și să manifeste un spirit „intraprenorial” mai accentuat în activitatea lor din cadrul organizațiilor existente, la nivelul sectoarelor social, public și privat.

În data de 10.12.2019, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, Federația Patronală Petrol și Gaze – FPPG împreună cu Ministerul Educației și Cercetării- MEC, au semnat  Acordul de Parteneriat–PACTUL PENTRU EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ pentru susținerea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor și introducerea începând cu anul 2020, opțional, în școlile gimnaziale și liceu a orelor de antreprenoriat.

În data de 06.09.2022 Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) împreună cu Ministerul Educației – (ME) au semnat pentru următorii 4 ani protocolul privind „Pactul pentru Educație Antreprenorială” prin care vor susține dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor, prin modalități noi și creative de predare și învățare.

În baza Pactului pentru Educație Antreprenorială semnat la nivel național, CONAF Brăila a încheiat Acordul de parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila pentru desfășurarea de ore de educație antreprenorială în școli și licee.

Începând cu luna octombrie 2023, CONAF Brăila împreună cu ISJ Brăila au inițiat Maratonul de Educație Antreprenorială ediția a II-a prin organizarea de ore de educație antreprenorială susținute de către antreprenori locali în liceele din municipiul Brăila.

Maratonul de Educație Antreprenorială Ediția a II-a – COMPETITIA se va desfășura în data de 10 Aprilie 2024 printr-un eveniment organizat în parteneriat cu ISJ Brăila și Primăria Municipiului Brăila la Teatrul Maria Filotti, începând cu ora 11. În cadrul evenimentului vor fi prezenți reprezentanți ai autorităților locale, antreprenori cu notorietate din întreaga țară, elevi și profesori din liceele brăilene. Cu această ocazie se va desfășura concursul de planuri de afaceri la care vor participa echipe de elevi care vor prezenta  planurile de afaceri unui juriu format din antreprenori de renume. Se vor puncta ideea de afaceri, punerea în aplicare, rezultatele prevăzute prin planul de afaceri, lucrul în echipă prin identificarea rolului corect pentru fiecare membru al echipei  precum și modalitatea de prezentare în fața juriului.

Reamintim ca ideea Maratonului pentru Educație Antreprenoriala s-a născut la Brăila in anul 2023 si s-a extins apoi in 12 județe, au fost implicați peste 5000 de elevi, a creat 100 de echipe ce s-au luptat aprig pentru marele premiu, punând pe scenă 150 de speakeri și membri ai juriului, figuri proeminente din lumea afacerilor, reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare Județene și ai autorităților locale.

Cele trei echipe care au reprezentat Brăila la finala primei ediții a Maratonului pentru Educație Antreprenoriala s-au clasat în prima jumătate a listei de finaliști din întreaga tara iar locul I la nivel național a fost obținut de echipa CITY BREAK care a reprezentat Colegiul National Gheorghe Munteanu Murgoci. Ulterior, liderul echipei Mario Vlaviano, a finalizat și implementat cu succes aplicația VISIT Brăila, aplicație ce a fost lansata pe 28 noiembrie 2023 de către achizitorul acesteia, Primăria Brăila.

Ediția a II-a a Maratonului se desfășoară in peste 20 de județe iar proiectul a fost preluat si de către Republica Moldova.

”Rezultatele obținute anul trecut ne-au motivat sa continuam sa investim in educația antreprenoriala si sa sprijinim tinerii cu spirit antreprenorial. Ca si la prima ediție, avem echipe foarte puternice participante la concurs, elevi pe care a fost o reala plăcere sa-i mentoram pentru a avea cele mai bune rezultate, atât local cat si la faza naționala. Ideile lor de afaceri sunt actuale, pragmatice si inovatoare”, a afirmat doamna Daniela Cireașă – Președinte CONAF Brăila.

Doamna Cristina Chiriac, Președinta CONAF ne-a declarat: ”O societate puternică, este clădită pe o educație susținută de toți actorii implicați, prin activități concrete, incluse sau nu, pentru moment, în curicula școlară. Trebuie să fim conștienți atât noi, mediul antreprenorial, cât și instituțiile abilitate, părinții și profesorii de potențialul enorm pe care tânăra generație îl are. Acțiunile fiecăruia dintre noi trebuie să conveargă în direcția valorificării aptitudinilor, a înclinației, a inteligenței deosebite pe care copii generației acestea o au. Felicit sucursala Brăila pentru energia și capacitatea de a disemina prin acțiuni concrete, valorile la care fiecare dintre membrii noștri subscriu! Pentru CONAF, este anul convergenței și inputurile pe care mediul antreprenorial local le transmite prin fiecare sucursală, sunt neprețuite.”

CONAF invită la Maratonul de Educație Antreprenorială din 10 aprilie 2024, ora 11, la Teatrul Maria Filotti, toți elevii și profesorii interesați de domeniul antreprenorial, de concurs și de informații de la antreprenori de top la nivel național. Sunt așteptați, de asemenea, si antreprenorii curioși sa descopere generația antreprenoriala de mâine.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry