Aflat într-o căutare perpetuă a originii sacrului, Emil Cioran spunea că „Dumnezeu este intervalul dintre două bătăi ale inimii”. În acest spirit, la Liceul Teoretic „Panait Cerna” s-a desfășurat, zilele trecute, o activitate încărcată de semnificații și consacrată absolvirii elevilor claselor a XII-a. În acest sens, în amintirea studiilor liceale și cu speranța unui viitor senin, cu multe împliniri, a fost plantat „copacul devenirii noastre ”, activitate care a devenit o tradiție a liceului, mulți foști elevi revenind, peste ani, să vadă cum a crescut acest copac. În acest sens, două dintre elevele participante la această acțiune simbolică, ne-au declarat:
„Este un moment special, care ne definește ca generație – tradiția de a planta un copac. Poate părea un gest simplu, dar în el se ascunde un sens profund. Copacul nu este doar un simbol al trecerii noastre prin liceu. El este rădăcina noastră comună, semnul clar că am existat aici împreună, că am fost un tot, că am crescut. Fiecare frunză care va apărea pe ramurile lui va spune o poveste. Poate despre un râs din pauză, o lacrimă după un test ratat sau o îmbrățișare în momentele grele. Copacul va rămâne aici mult timp, după ce noi vom pleca. Va crește, așa cum vom crește și noi. Cu răbdare, cu muncă, cu furtuni și soare. Când ne vom întoarce, poate, peste ani, îl vom căuta. Și în el vom regăsi o parte din noi. O dovadă că am fost aici. Că am trăit ceva frumos. Că am lăsat în urmă nu doar o clasă, ci o amprentă. Noi suntem a XII-a C. Și, oricât de departe vom merge, copacul nostru va rămâne aici – cu rădăcinile în trecut și cu ramurile întinse spre viitor. Stim că vom simți lipsa acestui loc si de multe ori ne va fi dor, însă ne-a promis că ne va aștepta înapoi și că pentru el tot acei copii mici vom rămâne, indiferent cât de mari vom crește.” (Emilia Ș.-a XII a C)
„Ca semn al trecerii noastre prin acest loc care ne-a format, va dăinui copacul de astăzi. Acesta va rămâne aici ca o rădăcină a noastră, o mărturie a faptului că am fost, suntem şi vom rămâne mereu parte din această școală. De aici am plecat cu toţii – din acelaşi punct, cu şanse egale, cu speranțe mari și cu un drum lung înainte. Viaţa ne va duce în direcții diferite. Vom merge pe drumuri ghidate de alegerile noastre, de visuri, de muncă, poate chiar de întâmplare. Dar acest copac va rămâne aici – martor tăcut al începutului nostru. Și poate, într-o zi, ne vom întoarce şi îl vom privi cu emoție, știind că acolo, la rădăcina lui, am fost cândva cu toţii împreună..”(Bianca D.-a XII a D)
Poate că elevii care l-au plantat se vor întoarce, măcar o dată, la „copacul devenirii noastre”, tot așa cum se spune într-un proverb asiatic: „Oricât de înalt va crește un copac, toate frunzele lui se întorc, într-o bună zi, la rădăcini…”
Ionel Lăzărică
