Dragi elevi şi distinse cadre didactice, mă înclin cu respect în faţa dumneavoastră şi vă mulţumesc pentru performanţa de a menţine Brăila în topul judeţelor cu cele mai bune rezultate la examenul de Evaluare Naţională.
Obţinerea acestor rezultate remarcabile este cu atât mai notabilă cu cât şcoala românească a traversat în ultimii ani o situaţie fără precedent generată de pandemie, iar procentul de 90,95 % obţinut astăzi de elevii brăileni, care ne situează pe locul al III-lea la nivel naţional, demonstrează că în Brăila nu s-a făcut rabat de la calitatea actului educaţional.
Mă bucur să constat iar că vine din urmă o generaţie de elevi foarte bine pregătiţi, motiv pentru care vreau să le mulţumesc încă o dată cadrelor didactice care au pus suflet în educarea şi creşterea acestei noi generaţii, să le mulţumesc pentru profesionalism şi pentru dedicare.
Stimate cadre didactice, aveţi toată admiraţia şi recunoştinţa mea pentru eforturile depuse pentru obţinerea acestei performenţe, care ne situează de 10 ani în topul judeţelor cu cele mai bune rezultate la examenul de Evaluare Naţională!
Dragi elevi, vă mulţumesc pentru munca depusă, pentru seriozitate şi pentru bucuria pe care ne-aţi făcut-o, vă mulţumesc pentru faptul că purtaţi cu mândrie numele Brăilei peste tot în lume!
a transmis șeful ISJ Brăila, Cătălin Canciu.