„Poezie la vârsta a treia” de Ziua Internațională a Persoanelor Vârtsnice

Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și Primăria Municipiului Brăila organizează în data de 12 septembrie 2024, începând cu ora 11:00, activitatea culturală Poezie la vârsta a treia, desfășurată sub egida La o cafea despre Brăila, pentru celebrarea Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.

Scopul acestei întâlniri este de a ne reaminti cât de valoroși sunt oamenii, indiferent de vârstă, pornind de la cunoscutul proverb „Cine n-are bătrâni să-și cumpere”, acțiunea desfășurându-se astfel, sub semnul prețuirii și respectului pe care îl datorăm persoanelor vârstnice, pentru realizările și eforturile lor, pentru tot ce au însemnat ei pentru comunitatea din care provin.  

La aceasta manifestare culturală desfășurată în incinta Sălii ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și transmisă live, pe pagina de facebook Centrul.de.Creatie.Braila vor participa seniori, membri ai Uniunii Județene a Pensionarilor din Brăila, coordonați de dna Tinca Rusu Preda.

Evenimentul, deja unul de tradiție în comunitatea brăileană, reunește, lună de lună, persoanele de vârsta a III-a, iubitoare de cultură, oameni minunați, adunați în locul și momentul în care poezia și dialogul se vor contopi, într-o lume a frumosului și a inspirației, într-un cadru ce facilitează şi încurajează legăturile interumane și schimbul de idei, prin acest tip de activități cultural-artistice  ce permit  și stimulează participarea la viaţa socială.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry