63 de evenimente, în ultimile 24 de ore! Polițiștii brăileni au aplicat amenzi în valoare totală de 89.000 lei!

Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 15 acțiuni și au intervenit la 63 de evenimente, dintre care 53 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

Eforturile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la identificarea și sancționarea a numeroase fapte penale și contravenții, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor.

Astfel, polițiștii au constatat 188 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 89.000 de lei.

Pentru menținerea siguranței rutiere, cinci șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, cinci certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

În total, ieri, pe raza județului, au fost semnalate 28 de posibile infracțiuni.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry