A fost identificat bărbatul care s-a sinucis aruncându-se în fața trenului!

Ciocan Valentin, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Traian Sat se pare că suferea de depresie după decesul mamei sale. Vecinii spun că bărbatul, care consuma des alcool, ar fi provocat un scandal în sat, motiv pentru care ar fi fost adus pentru internare la Spitalul de Psihiatrie. De aici nimeni nu știe cum a ajuns bărbatul să-și pună capăt zilelor.

”Se îmbăta des și făcea scandal prin sat. De când a murit mama lui ceva s-a stricat la el. Îl vedeam mereu beat și pus pe fapte rele, dar nu cu gânduri sinucigașe”, ne-a povestit un vecin al bărbatului, din Traian Sat.

Poliția a identificat cadavrul bărbatului după ce persoanele care îl cunoșteau au sunat la 112.

Știrea inițială

La data de 11.06.2020, ora 21:50, politistii au fost sesizați cu privire la faptul că, în dreptul stadionului municipal Brăila, un bărbat a fost accidentat mortal de tren.

Cadavrul a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infractiunea de ucidere din culpă și se continuă cercetările.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliției Transporturi Feroviare Brăila solicită ajutorul cetățenilor pentru stabilirea identității victimei.

Semnalmente: vârsta aproximativă 45-60 de ani, constituție robustă, înălţimea 165-170 cm părul șaten, tuns scurt, ten măsliniu, iar ca semn particular, prezintă un tatuaj pe interiorul antebrațului stâng cu numele “MIRELA” .

Îmbrăcăminte şi încălţăminte: era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni din material textil, de culoare bej, purta o geacă de fâș, de culoare neagră, cu 3 dungi albe pe ambele mâneci, și o curea neagră.       

Persoanele care pot oferi informaţii care pot ajuta la identificarea cadavrului bărbatului sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry