A predat la Poliție un portofel cu 2.000 de lei în el
Spiritul civic i-a îndemnat pe doi brăileni să înapoieze portofelele găsite cu tot cu bani.
În dimineață zilei de 7 aprilie, ora 09:45, la sediul Poliției Municipiului s-a prezentat un brăilean, în vârstă de 72 de ani, care le-a predat polițiștilor un portofel în care se aflau mai multe documente și sumă de 2.000 de lei. Acesta a găsit bunurile în ziua respectivă la intersecția străzilor Alexandru Vlahuță și Șoseaua Râmnicu Sărat.
De asemenea, la ora 12:45, s-a prezentat și un tânăr de 17 ani, din satul Perisoru, orașul Ianca, care le-a predat organelor de poliție un portofel pe care l-a găsit, în aceeași dimineață, pe stradă Școlilor, din municipiu. În interiorul acestuia se aflau mai multe documente, precum și sumă de 403 lei.
În ambele situații, polițiștii au efectuat verificări, i-au identificat pe proprietari, fiind vorba despre doi bărbați, cu vârste de 34, respectiv 59 de ani, și le-au înapoiat bunurile.
“Inspectoratul de Poliție Județean Brăila le adresează mulțumiri celor doi brăileni pentru spiritul civic de care au dat dovadă!”, se arată în comunicatul de presă.