În această dimineață, la ora 7.20, pe DN 23, în afară localității Muchea, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un TIR și un autoturism.
Angajații ISU Brăila au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. O persoană a fost încarcerată, în autoturism. În urma impactului autoturismul s-a răsturnat. La fața locului au sosit echipaje de poliție și o ambulanță de la SAJ Brăila.
Tir-ul se deplasa dinspre Brăila către Măxineni, când a întâlnit pe contra sens autoturismul Logan, condus de un localnic. Bărbatul a pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe contrasens, unde a acrosat tir-ul, rasturnandu-se în afară părții carosabile. Șoferul autoturismului a fost preluat de ambulanța SAJ și transportat la UPU Brăila.
Din imaginile surprinse de la fața locului, se poate observa că autoturismul Logan, nu era echipat corespunzător, pentru a circula în condiții de iarnă.
Circulația nu a fost afectată.