
La data de 27 iunie, în jurul orei 01:20, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DC 62, în afara localității Măgureni, a avut loc un accident rutier, soldat cu vătămarea mai multor persoane.
Din primele date obținute, polițiștii rutieri ajunși la fața locului, au stabilit faptul că, în timp ce se deplasa pe DC 62, dinspre localitatea Măgureni, șoferul autoturismului în cauză nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, iar în dreptul drumului agricol către ferma Zăton, lovește un parapet metalic de pe marginea unui canal de irigații, părăsește partea carosabilă și se răstoarnă în acesta.
La fața locului au fost identificate patru persoane de sex masculin, cu vârstele de 15, 18, 21, respectiv 25 de ani, toți având domiciliul în comuna Mărașu.
Trei din cele patru persoane identificate la locul accidentului au fost testate cu aparatul etilotest, valorile rezultate indicând, pentru fiecare dintre aceștia, alcoolemii de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând ca polițiștii să stabilească cu exactitate cine s-a aflat la volanul autoturismului.
Întrucât starea celei de-a patra persoane, respectiv a tânărului de 25 de ani, nu a permis testarea cu aparatul etilotest, fiind transportat la spital în stare de inconștiență, tânărului în cauză i-au fost prelevate mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, și celelalte trei persoane au fost conduse la spital, pentru prelevarea de mostre biologice și pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările sunt continuate de polițiști, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate toate împrejurările care au condus la producerea incidentului.