Acțiuni ample ale polițiștilor brăileni pentru siguranța publică! Zeci de intervenții și amenzi de peste 36.000 de lei în 24 de ore

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au desfășurat, în ultimele 24 de ore, mai multe acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității, precum și pentru creșterea siguranței rutiere.

La nivelul întregului județ au fost organizate 13 acțiuni, iar oamenii legii au intervenit la 32 de evenimente, dintre care 29 au fost sesizate prin apel la 112.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 86 de fapte care au tulburat ordinea și liniștea publică. Pentru neregulile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 36.000 de lei.

Permise suspendate și certificate retrase

Pentru abateri grave în trafic, trei șoferi au rămas fără permis de conducere, după ce au pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Dreptul de a conduce le-a fost suspendat conform prevederilor legale.

Totodată, polițiștii au retras șase certificate de înmatriculare ale unor autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, acestea urmând să fie repuse în circulație doar după remedierea deficiențelor constatate.


Tânăr depistat la volan fără permis

În seara zilei de 10 februarie, în jurul orei 23:10, polițiștii Biroului Ordine Publică au oprit în trafic un tânăr de 26 de ani, din Brăila, care conducea un autoturism pe strada Școlilor.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis, cercetările fiind în curs.


Doi șoferi, prinși băuți la volan

Tot pe 10 februarie, în jurul orei 19:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un bărbat de 55 de ani, din comuna Siliștea, care circula sinuos pe raza localității de domiciliu. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, urmând ca rezultatele să fie înaintate Institutului de Medicină Legală.

De asemenea, în noaptea de 10 spre 11 februarie, în jurul orei 01:30, polițiștii din Însurăței au depistat un tânăr de 29 de ani care conducea sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, conducătorul auto a fost dus la spital pentru prelevarea de mostre biologice.

În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, urmând a fi dispuse măsurile legale după primirea rezultatelor analizelor de laborator.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.