Activităţi informativ-preventive, desfăşurate de poliţiştii brăileni, în unitățile de învățământ preuniversitar

În această săptămână, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila a desfășurat o serie de activități de prevenire și informare a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar, în baza Planului Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară.

Polițiștii de siguranță școlară și cei de prevenire a criminalității au desfășurat activități de prevenire a faptelor penale și contravenționale adresate elevilor, precum și de conștientizare a riscurilor la care se expun atunci când adoptă comportamente delincvente sau nepotrivite vârstei lor.

Cu această ocazie, Biroul Siguranța Școlară a readus în atenția elevilor și a cadrelor didactice „Campania de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar”, un demers național inițiat de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Siguranța Școlară și Ministerul Educației, demers ce va fi reluat în acest ultim trimestru al anului 2023. 

Activitățile polițiștilor compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității se înscriu în seria demersurilor din cadrul Programului județean de prevenire a victimizării minorilor pentru anul 2023, cu accent pe  prevenirea disparițiilor/ plecărilor voluntare, a abuzurilor sexuale și a victimizării minorilor prin activități de crimă organizată (trafic și consum de droguri și trafic de persoane).

„Plecatul de acasă nu este o soluție!” este numele campaniei naționale de prevenire a disparițiilor voluntare și totodată un mesaj pentru copiii care se gândesc poate să plece de acasă,, Activitățile preventive și-au propus creșterea gradului de conștientizare a fenomenului și informarea copiilor în privința pericolelor  la care se expun cei care pleacă voluntar de acasă.

Totodată, cu prilejul vizitelor în unitățile de învățământ polițiștii au discutat cu elevii și profesorii despre principalele reguli pe care trebuie să le respecte în cadrul întâlnirilor pe care le organizează, de tipul Balul Bobocilor, astfel încât evenimentele recreative să-și atingă scopul și să nu se transforme într-un episod neplăcut sau riscant pentru viața și carierea lor școlară.

Seria activităților preventive va continua în unitățile de învățământ din județul Brăila, scopul principal al oamenilor legii este de menținere a unui climat optim desfășurării procesului educativ și de asigurare a siguranței elevilor și personalului didactic din unitățile de învățământ preuniversitar.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry