Ieri, 27 iunie, în intervalul orar 10:00 – 18:00, polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier, au acționat pe raza municipiului Brăila, pe linia creșterii vizibilității polițienești și reducerii riscului rutier de producere a accidentelor ca urmare indisciplinei pietonilor și bicicliștilor.
Polițiștii au desfășurat activități în zonele cu risc ridicat din Brăila, din punctul de vedere al victimizării prin accidente rutiere.
Astfel, au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 25.520 de lei.
Dintre sancțiunile aplicate, 72 au fost aplicate pentru indisciplina pietonală, 60 pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 15 pentru opriri și staționări neregulamentare și 25 pentru alte abateri. Polițistii au reținut 4 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.