Bărbat cercetat pentru ultraj după ce a ameninţat un poliţist

În seara de 18 dcembrie, la ora 19:45, un polițist din cadrul Secției 5 Poliție Ruală Viziru l-a oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din comuna Viziru, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu.

În urma controlului efectuat, șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare totală de  870 de lei, pentru neportul centurii de siguranță, precum și pentru neprezentarea la sediul poliției pentru semnalarea unui daune a vehiculului, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, moment în care șoferul a devenit recalcitrant și l-a amenințat pe polițist cu acte de violență.

Astfel, a fost sesizat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, și, care, în aceeași seară a dispus reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

Astăzi, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței a luat față de brăilean măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry