
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, de 20, 23 și 26 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactive.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, în perioada februarie – mai 2025, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut droguri de mare risc (substanță cristalină 4-CMC), precum și substanțe psihoactive (4-BMC), cu sume între 300 și 1.050 de lei.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate mai multe cantități de substanțe interzise.
Au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție, fiind descoperite și ridicate 70 de grame de substanță psihoactivă 4-BMC, obiecte purtând urme de substanță, un cântar de precizie, precum și alte mijloace de probă.
La data de 29 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea a două persoane, de 23 și 26 de ani și măsura controlului judiciar față de persoana de 20 de ani.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila, cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brăila.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.