Femei obligate să se prostitueze în Brăila și Constanța! Cea mai tânără victimă are 16 ani!

La datele de 10 și 11 decembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a 9 inculpați și măsura controlului judiciar față de alți 2 inculpați (nouă bărbați și două femei), cu vârstele cuprinse între 21 și 43 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism și folosirea prostituției infantile.

În sarcina unuia dintre inculpați s-a reținut și comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere. Față de alți doi inculpați (un bărbat și o femeie) se efectuează cercetări și pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu.

Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2024, trei dintre inculpați (recidiviști, membri ai aceleași familii) au recrutat, în scopul exploatării sexuale 3 victime, cu vârste de 16, 17 și 20 de ani, pe care, cu sprijinul unei inculpate, le-au adăpostit și transportat în diferite locații din județele Constanța și Brăila, determinându-le să practice prostituția. Sumele de bani obținute de către victime au fost însușite aproape integral de inculpați.

În contextul transportării persoanelor vătămate, unul dintre inculpați, deși nu deține permis, a condus în mai multe rânduri autovehicule pe drumuri publice din județul Constanța.

Actele de urmărire penală au mai relevat faptul că, în intervalul august-octombrie 2024, un alt inculpat, cunoscând vârstele celor două victime minore (16 și 17 ani), a întreținut acte sexuale cu acestea.

De asemenea, în perioadele 2017 – 2024 și 2021 – 2024, aceeași patru inculpați (trei bărbați și o femeie) au obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către două tinere, atât în România, cât și pe teritoriul Germaniei iar în cursul anului 2024, la diferite intervale de timp, alți 5 inculpați (4 bărbați și o femeie), au adăpostit și transportat cele trei persoane vătămate în diferite locații și au racolat clienți, obținând astfel diverse sume de bani din practicarea prostituției de către victime.

În sarcina unui alt inculpat s-a reținut că, în perioada 2020 – 2024 a determinat o tânără să practice prostituția, pe raza județului Constanța și și-a însușit o parte din sumele de bani obținute din activitatea infracțională.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă. Totodată, în locuința a doi dintre inculpați (un bărbat și o femeie) au fost găsite diferite cantități de canabis, un grinder, un cântar electronic, precum și obiecte purtând urme de substanță.

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus  arestarea preventivă a 3 dintre inculpații reținuți, arestarea la domiciliu a altor 4 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile și măsura controlului judiciar față de alți 2. Cu privire la ultima încheiere a instanței, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța au formulat contestație.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Galați și Cluj, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry